• în cadrul campaniei de prevenire şi conştientizare asupra fraudelor pe internet, lansată la nivel european, poliţiştii brăileni vin cu sfaturi pentru oameni, pentru a-i ajuta să se ferească de escroci, atunci când fac o plată online • la nivel european, în luna iunie, au fost arestaţi 95 de infractori specializaţi în comiterea de fraude pe internet şi membri ai reţelelor infracţionale din mediul online • au fost efectuate mii de tranzacţii frauduloase cu carduri de credit compromise, prejudiciul depăşind 8 milioane Euro
În data de 19 iunie, s-a dat startul Campaniei de prevenire şi conştientizare asupra fraudelor pe internet - “BuySafePaySafe”. România se alătură acestui demers, care reprezintă doar începutul unei serii de investigaţii operative.
Totul s-a declanşat după ce au ieşit la suprafaţă rezultatele îngrijorătoare ale unor acţiuni derulate în perioada 04- 15 iunie 2018, la nivel european. S-a derulat Operaţiunea E-Commerce 2018, o acţiune comună a organismelor de aplicare a legii din 28 de state din Uniunea Europeană şi din afara acesteia. În timpul operaţiunii au fost efectuate peste 200 de percheziţii domiciliare şi identificate 20.000 de tranzacţii frauduloase, au fost implicaţi peste 200 de parteneri privaţi şi confiscate mai multe categorii de bunuri: bani, droguri, carduri, dispozitive electronice. La finalul acestei ample acţiuni au fost arestaţi 95 de infractori specializaţi în comiterea de fraude şi membri ai reţelelor infracţionale din mediul online suspectaţi de comiterea unor fraude online. Suspecţii arestaţi au realizat tranzacţii frauduloase cu carduri de credit compromise, prejudiciul estimat depăşind 8 milioane Euro.
Acţiunea a fost coordonată de către Centrul European de Criminalitate Informatică (EC3) din cadrul Europol, cu sediul la Haga. Centrul a primit sprijin direct de la comercianţi, companii de logistică, bănci şi companii emiţătoare de carduri. Europol a oferit, de asemenea, suport analitic în investigaţiile desfăşurate de autorităţile naţionale.
Poliţiştii vin cu recomandări
Astfel, Poliţia Română, prin Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, va promova pe teritoriul naţional, prin intermediul mediului on-line sau în cadrul unor întâlniri cu cetăţenii, mesajele campaniei, care au fost elaborate la nivelul EUROPOL, sub forma unor afişe şi a unor prezentări animate.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila va difuza zilnic, în perioada 21-30 mai 2018, unul dintre cele 8 mesaje adresate cetăţenilor pentru realizarea în siguranţă a cumpărăturilor online.
Întrucât există o serie de reguli de siguranţă care pot fi adoptate pentru a evita fraudele online, poliţiştii brăileni vă recomandă:
- verificaţi dacă dispozitivul pe care îl folosiţi pentru a efectua achiziţii online este configurat în mod corespunzător şi conexiunea de internet este sigură;
- folosirea unui card este o modalitate sigură de plată în comerţul online atât timp cât vă luaţi aceleaşi măsuri de precauţie ca şi în celelalte tipuri de achiziţii;
- există anumite indicii care vă ajută să identificaţi o fraudă. Dacă sunteţi victima unei fraude online, sesizaţi poliţia. Dacă aţi cumpărat produsul prin intermediul unui card de credit sau debit, sesizaţi banca emitentă;
Verificaţi-vă serviciul de internet banking în mod constant. Anunţaţi imediat banca emitentă dacă observaţi plăţi sau retrageri pe care nu le-aţi efectuat dvs.