Transportul public local de calatori cu microbuze si minibuze a creat din nou dispute in cadrul CLM Braila. Astfel, desi pe ordinea de zi a sedintei ordinare ce a avut loc ieri figura modificarea si completarea regulamentului de organizare si functionare a acestui gen de transport, spinoasa problema care de un an si jumatate cauzeaza certuri intre primar si vicperimari, intre primar si consilieri, si mai nou, intre primar si propriul aparat de executie, tot nu a fost rezolvata. Tocmai cind consilierii pareau chiar maleabili si dornici sa rezolve odata acest aspect, iar primarul tragea speranta ca, cel putin pentru o perioada, nu va mai auzi de ilegalitatile din transportul in comun, atunci cind a venit vorba de vot, cel care i-a pus bete in roate edilului sef a fost chiar secretarul general al Primariei, Iorga Stoian. Cu toate ca majoritatea consilierilor s-au aratat de parere ca traseele pe care circula in acest moment maxi-taxi-urile au fost modificate in mod ilegal, acestia s-au aratat totusi de parere ca, daca tot s-a obisnuit toata lumea asa si nu mai sint probleme nici cu urlatorii, nici cu biletele, cel putin pentru o perioada, CLM sa lase lucrurile asa. "Mai bine aprobam sa folosim 25.000 de euro din fondul de rezerva pentru un studiu de trafic. Apoi vom face o noua licitatie, cu trasee foarte bine stabilite si discutate, ca sa nu mai fie probleme", a fost propunerea consilierului PSD Sorin Bosneag. Acesta a mai propus ca, deocamdata, celor care circula pe traseele modificate sa li se perceapa o redeventa cu 10% mai mare decit cea ceruta in mod initial pentru traseele scoase in urma cu un an si jumatate la licitatie. Atmosfera a inceput sa se incinga in momentul in care a luat cuvintul viceprimarul Vasioiu, care, pentru a nu stiu cit oara, a explicat ca tot ce s-a intimplat in ultimul timp cu transportul in comun a fost o mare ilegalitate care ar fi perpetuata acum daca s-ar vota modificarea regulamentului. Vasioiu a amintit consilierilor ca au mai votat si la sedinta anterioara formarea unei comisii care sa analizeze aceasta problema, comisie despre a carei activitate nu s-a mai auzit nimic.
Atunci cind a aflat rezultatul votului, primarul a cedat nervos
In replica, Constantin Cibu a tinut sa sublinieze ca nu mai este nevoie de alte discutii si comisii si ca ideea lui Bosneag, referitoare la studiul de trafic, este cea mai buna. Acesta a mai tinut sa adauge ca afirmatiile potrivit carora Primaria ar defavoriza propria societate, Braicar, prin sustinerea maxi - taxistilor, sint nefondate: ""Braicar" e o societate care ar trebui sa se invete sa se gospodareasca si singura. Transportatorii aduc anual 6 miliarde de lei redeventa, iar pentru abonamentele pe care le da "Braicar" la diferite categorii sociale se cheltuie 4,5 miliarde lunar. Deci nu vad ce profit aduce... Toate societatile trebuie tratate in mod egal si sa se descurce cei mai buni".
In fine, atunci cind s-a trecut la vot, din cei 24 de consilieri prezenti, 5 au votat impotriva, 3 s-au abtinut, iar restul au fost pentru. Spre disperarea primarului, care fusese informat ca este nevoie de votul a jumatate plus unul din consilieri ca acest proiect sa treaca, secretarul Iorga Stoian l-a informat ca de fapt era vorba de 2/3 dintre consilieri, prin urmare proiectul picind. Acest lucru a declansat o criza nervoasa a primarului, care nu a incetat sa tipe timp de jumatate de ora la acesta, de fata cu toata lumea prezenta la sedinta, adresindu-i chiar diferite apelative secretarului general al Primariei.