• firmele “Pax” şi “Gebamy” au efectuat, ieri, curse în mod normal • operatorii de transport din ţară sunt nemulţumiţi că Ministerul Transporturilor încearcă să modifice modalitatea de acordare a licenţelor
Firmele brăilene de transport călători, care efectuează curse interjudeţene, nu au participat, ieri, la greva organizată la nivel naţional ca formă de protest faţă de intenţia Ministerului Transporturilor de a modifica modalitatea de acordare a licenţelor. Alexe Papenov, patronul firmei “Pax”, ne-a declarat că, deşi nu este de acord cu intenţia ministerului, a luat decizia de a nu suspenda cursele, pentru a nu le provoca neplăceri călătorilor. “Nu am cum să opresc aşa, pur şi simplu, cursele. Nu e corect faţă de călători şi, pe lângă asta, am maşini la capăt de linie, la Braşov sau Buzău, şi nu pot să ţin şoferii blocaţi acolo”, ne-a spus Papenov.
Şi George Baba, patronul firmei “Gebamy”, ne-a zis că nu participă la protest. “Noi avem curse interjudeţene spre Galaţi, dar nu suntem afiliaţi la niciun sindicat al transportatorilor şi nu facem nicio grevă”, ne-a spus acesta.
Singurul care a refuzat, pur şi simplu, orice dialog pe această temă a fost Nicolae Zaharia, patronul firmei “Aventin”.
Potrivit presei centrale, Federaţia Operatorilor Rutieri de Transport (FORT) şi Confederaţia Operatorilor de Transport Autorizaţi din România (COTAR) au anunţat, ieri, organizarea de proteste la nivel naţional din cauza ordinului dat de Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, prin care se doreşte liberalizarea transportului interjudeţean de persoane.
Ministerul Transporturilor propune ca operatorii cu tarife mai mici, care au maşini noi, dotate pentru persoanele cu dizabilităţi şi cu aparate de aer condiţionat, să aibă prioritate la licenţele pentru transportul de pasageri. Transportatorii cer, însă, ca regulamentul să nu se schimbe şi să aibă prioritate, în continuare, operatorii cu vechime pe traseu.
Câţiva dintre operatorii de transport afiliaţi la FORT au refuzat încă de ieri să mai efectueze curse. “În prezent, protestele au loc în şase judeţe. Până în ora 12, peste 16.000 de autovehicule comerciale vor întrerupe activitatea la nivel naţional, pe perioadă nedeterminată, până la retragerea ordinului dat de ministrul Transporturilor”, a declarat, joi, pentru News.ro, preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport, Augustin Hagiu. Protestul celor de la FORT a încetat, însă, în aceaşi zi, în jurul orei 14.00. Cealaltă organizaţie a transportatorilor anunţase, încă de miercuri seara, că renunţă deocamdată să participe la protest, solicitând mai întâi o întâlnire cu premierul Viorica Dăncilă, pentru a încerca să ajungă la un acord.