• în august 1980, un avion Tupolev al companiei românești Tarom a ratat aterizarea pe pista unui aeroport din Mauritania și s-a prăbușit în Atlantic, la un kilometru de țărm • din câteva sute de pasageri, a fost o singură victimă care însă nu a decedat din cauza impactului ci pentru că a făcut infarct pe fondul panicii • spre deosebire de actualul miracol de pe aeroportul japonez, unde sute de pasageri au fost salvați din avionul în flăcări datorită proverbialei discipline japoneze, miracolul românesc din Atlantic s-a datorat în principal unui singur om: pilotul Paul Mitu, care, deși avea o mână ruptă, a manevrat manșa avionului intrat în derivă în așa fel încât a reușit să îl mențină drept și să amerizeze pe un banc de nisip • printre pasagerii salvați atunci se afla și brăileanul Nicolae Gavrilă • peste ani și ani, acesta avea să se reîntâlnească cu salvatorul său, la Brăila, eveniment consemnat atunci de cotidianul nostru
Recentul incendiu de pe un aeroport din Japonia, care era gata să fie o catastrofă de proporții dacă nu intervenea proverbiala “ordine și disciplină” a pasagerilor, dar și profesionalismul echipajului, ne-a determinat să facem o paralelă cu un alt eveniment, și el incredibil, ce a avut loc în 1980 cu un avion al Agenției TAROM în Oceanul Atlantic.
Despre “Miracolul japonez” se știe în toată lumea: într-o țară fără resurse minerale și bântuită de cutremure, s-a ajuns la unul dintre cele mai dezvoltate și civilizate state, grație culturii sale milenare, unei filozofii aparte despre muncă fără preget, ordine, disciplină, viață cumpătată, spiritul de sacrificiu și onoarea unui popor. Aspecte din viața Japoniei s-au publicat în presa brăileană după anul 2000, grație dezvăluirilor inginerului Gabi Ioan, prezent în Țara Soarelui Răsare într-o călătorie de studii. La rândul său, inginerul Ion Ghionu, fost director la Șantierul Naval Brăila, ne relata, printre altele, cu mulți ani în urmă, despre două aspecte: “Dacă îți pierdeai pe stradă o umbrelă, o găseai în același loc și după câteva zile… Sau: urcând pe muntele sfânt Fuji Yama, un copil de câțiva anișori, după ce a mâncat o bomboană, se tot mișca de colo-colo, trăgându-și tatăl de mânecă și întrebându-l unde să arunce poleiala bomboanei. Un coș de gunoi nu era în zonă, iar atunci, cel mic, împăturind frumos ambalajul, l-a băgat în buzunar. Pe când la noi…”. Și tot despre Japonia. În anul 1972, în portul Galați a ancorat impozanta navă “Shin Sakura Maru”. Pe mal, peste 1.000 de oameni se înghesuiau și se mișcau de colo-colo, spre a urca buluc la bordul navei. De aceea, comandantul nipon s-a adresat ferm și civilizat prin portavoce, cu rugămintea și precizarea că “nimeni nu va urca pe navă decât atunci când liniștea și ordinea vor fi depline, iar accesul făcut pe grupuri, în șir indian”. Apoi, imperturbabil, căpitanul a așteptat circa o jumătate de oră până când “ai noștri” s-au conformat. Cum au ajuns pe punte, vizitatorii au fost ceremonios salutați și li s-a dat un pahar de apă rece, extrasă pe loc din Dunăre și devenind limpede ca un cristal. Surprizele au continuat prin exponatele care prezentau tot ce era mai reprezentativ pentru economia, învățământul, serviciile și viața japonezilor. Românii au rămas uimiți inclusiv de mașina pentru pompieri, cu aparatură electronică, care necesita ca manevranții să aibă neapărat un liceu de specialitate și o pregătire în domeniu, pe măsură.
Un mit și un erou al aviației civile române
Cine nu a auzit de celebrul Paul Mitu, veteran și unul dintre cei mai iscusiți piloți și comandanți din aviația civilă română?! În cei 34 de ani de activitate a parcurs 9 milioane de kilometri pe toate continentele, iar pe durata celor 16.000 ore de zbor a trecut și depășit situații incredibile, la limita dintre viață și moarte, cu răspunderea enormă pentru viețile pasagerilor.
Când, după anul 2000, a venit la Brăila prin intermediul altui aviator (colegul nostru ziarist Marian Covache), a relatat multe din întâmplările cuprinse în volumul “Mitu lu MITU”. Cel mai semnificativ exemplu l-a constituit prăbușirea pe 7 august 1980, în Oceanul Atlantic, a unui modern la vremea aceea avion Tupolev 154, noaptea și în apropierea unui aeroport din Mauritania. Evenimentul s-a datorat unei defecțiuni la instalația de dirijat a aeroportului, iar salvarea pasagerilor a însemnat: lupta cu valurile înghețate, prezența rechinilor, riscul mortal al aprinderii vaporilor de kerosen de la suprafața apei, un motor care a mai funcționat 45 de minute, “culegerea” răniților din valuri etc. Totul fiind depășit printr-o extraordinară pricepere și stăpânire de sine a echipajului. Și chiar dacă, la aproape un kilometru de mal, pe bancul de nisip unde se proptise aeronava, apa era de un metru, încă exista riscul scufundării avionului rupt în două și înecarea celor 186 de pasageri (marinari români de la navele de pescuit românești ce operau în Atlantic), iar primii care au sosit la locul naufragiului au fost colegii lor de pe pescadoare. Incontestabil, manevra salvatoare a pasagerilor a venit de la căpitanul Paul Mitu, care a poziționat avionul cu botul într-un banc de nisip, pentru a nu se scufunda cu tot cu oameni. Și cum românii fac haz de necaz, o parte din cei scăpați cu viață s-au întors, pentru o fotografie de grup făcută pe o aripă ruptă a avionului.
Un brăilean, printre pasagerii salvați. După ani și ani, întâlnire emoționantă cu salvatorul său
Printre cei salvați atunci se afla și brăileanul Nicolae Gavrilă care avea, în 1980, gradul de căpitan de rangul 3 în marina militară, iar regimul comunist îi încredințase comanda unei nave de pescuit oceanic. Echipajul său și al unui alt pescador s-au îmbarcat la bordul avionului pilotat de Paul Mitu, cu destinația Mauritania, unde trebuia să-și ia în primire navele. Cursa a fost cu ghinion de la început, marinarii având de așteptat 17 ore până la decolare, din cauza unei defecțiuni a avionului. Într-un final au plecat, însă la sfârșitul cursei avea să lovească nenorocirea. Ajunseseră foarte aproape de aeroportul din Nouadihbou, Mauritania, dar, din cauza îndrumătorilor de zbor din turnul de control, care nu au anunțat că aparatura de ghidare este defectă, avionul a început manevrele de aterizare prea devreme. În fracțiuni de secundă, aeronava a deviat de la traseu și a ajuns, în coborâre, deasupra oceanului. A fost apoi o chestiune de secunde, în care pilotul a reușit să poziționeze avionul în așa fel încât impactul cu apa să aibă efectul cel mai mic posibil. Manevrele pilotului și șansa de a se opri într-un banc de nisip aflat aproape de suprafața apei au făcut ca aeronava să se rupă în două, dar fără a se zdrobi sau a se scufunda. Mulți pasageri au suferit răni mai grave sau mai puțin grave din cauza zdruncinăturii, însă doar unul a murit, pentru că a făcut infarct. Comandorul Nicolae Gavrilă a ieșit teafăr din corpul rupt al epavei. Mulți supraviețuitori au decis să rămână pe aripile avionului, în așteptarea echipelor de salvare, însă el, alături de alții, a pornit înot către țărmul Mauritaniei. Avea să înoate zeci de minute care i s-au părut o veșnicie, însă, ajuns aproape de mal, a fost aruncat înapoi în larg de refluxul extrem de puternic din acea zonă a planetei. Nu s-a descurajat și a continuat să înoate, iar când a fost pe punctul de a ceda, norocul i-a scos în cale o geantă diplomat ce plutea la suprafața oceanului. S-a sprijinit de ea, odihnindu-și brațele pe rând și așa a reușit să se salveze.
Peste ani, în 2011, brăileanul Nicolae Gavrilă s-a reîntâlnit cu cel care i-a salvat viața în 1980, pilotul Paul Mitu, care venise la Brăila pentru a-și lansa cartea recent publicată ”Mitul lui Mitu”.
Emoționanta revedere a avut loc în holul Bibliotecii Județene, care atunci funcționa în clădirea Casei Tineretului. Un reporter al cotidianului nostru a fost de față și a consemnat cum a decurs întâlnirea:
"Vă salut cu respect, domnule comandant Mitu!". "Și eu vă salut, domnule comandor Gavrilă!". Mai emotiv, comandorul de marină în retragere Nicolae Gavrilă a lăsat să-i scape câteva lacrimi pe sub ochelarii fără care nu mai putea vedea bine. Pilotul comandant instructor Paul Mitu, legenda vie a aviației românești, a fost mai stăpân pe situație. N-a plâns, deși avea să ne mărturisească puțin mai târziu că și pe el l-a copleșit un val de emoții. După ce și-au strâns mâinile și s-au mai calmat, cei doi bărbați ajunși la vârsta senectuții au înfiripat o discuție ce s-a urnit cu greu, ca după o așteptare de peste 30 de ani. "Ce mai faci, Paule?". "Uite, ce să fac, am venit pe la voi, pe la Brăila, să îmi lansez cartea. Tu ce mai zici, Nicule?". "Ce să zic, cu bătrânețile... Tu? Îți mai aduci aminte?...". Aminte își aduceau amândoi, foarte bine, de acea noapte fatidică din august 1980, când s-au cunoscut într-o tragedie ce avea să fie percepută ca un adevărat miracol în lumea întreagă, la fel cum este perceput acum miracolul de pe aeroportul japonez, unde sute de oameni au fost salvați dintr-un avion cuprins de flăcări.
Din păcate, comandorul Paul Mitu ne povestea, în 2011, când a fost prezent în Brăila, că după miracolul pe care l-a înfăptuit în 1980 n-a primit deloc recunoștință din partea statului român. Dimpotrivă! "După incident, am fost anchetat de o comisie din care făceau parte reprezentanți ai Angliei, mai exact ai firmei unde era asigurat avionul, ai Mauritaniei, ca țară pe teritoriul căreia a avut loc accidentul, ai Franței - pentru că Mauritania a fost colonie a acestei țări -, ai URSS, unde fusese fabricat avionul și, bineînțeles, ai României. La sfârșitul anchetei, după ce s-au analizat toate datele din cutia neagră, specialistul firmei de asigurări mi-a zis: «Domnule, ce ai făcut dumneata este o minune. Ar trebui să ți se ridice statuie!». Să ții manșa având o mână ruptă și să salvezi atâția pasageri nu e la îndemâna oricui. În timpul reconstituirii făcute la simulator, doi oameni n-au putut să țină manșa în poziția în care am ținut-o eu, cu mâna ruptă, în acele clipe când vedeam moartea cu ochii. După ce s-au convins că accidentul nu s-a produs din cauza mea, englezii au plătit asigurarea. Statul român a primit un aport de valută de 34 milioane de dolari datorită mie, dar n-am primit niciun fel de recunoștință. În țară, m-au oprit de la zbor, pe motiv că sunt în divorț și am probleme cu mâna. De la pilot comandant instructor m-au degradat la stadiul de elev navigator. Au vrut să mă descurajeze, dar n-au reușit. În două luni, am parcurs toate etapele și mi-am luat înapoi funcția de comandant instructor și am continuat să evoluez, am ajuns pilot de recepție și control, singurul grad care îți permite să testezi avioanele abia ieșite pe poarta fabricii", ne-a povestit, în urmă cu aproape 13 ani, aviatorul Paul Mitu, care la vremea respectivă împlinise 68 de ani și, în ciuda unor probleme de sănătate - glaucom, operație pe cord - încă avea o vitalitate de invidiat...
