Membrii grupării "Pleşcan", specializată în traficul de persoane, rămân în spatele gratiilor. Tribunalul Brăila a dispus menţinerea arestului preventiv pentru 6 inculpaţi, "cazaţi" în urmă cu câteva luni. Faţă de capul reţelei de traficanţi de persoane, Constantin Pleşcan, instanţa a dispus disjungerea cauzei, acesta fiind arestat în Franţa pentru infracţiuni comise acolo. La ultimul termen de judecată, de săptămâna trecută, judecătorii au audiat o parte din martori şi au stabilit un nou termen, pentru luna februarie, când urmează să fie audiaţi alţi martori. Anchetatorii au solicitat relaţii despre Constantin Pleşcan, prin Interpol, cu privire la stadiul efectuării pedepsei cu închisoarea în Franţa. Ulterior, traficantul va fi expulzat în favoarea autorităţilor brăilene, pentru a răspunde şi pentru faptele comise aici.
În anul 2009, Constantin Pleşcan (54 de ani), zis "Raj", a pus pe picioare o "afacere" ce avea să îi aducă sute de euro în buzunare, respectiv o reţea de cerşetori. Bărbatul, împreună cu soţia, copiii şi alte două cunoştinţe, a reuşit să facă bani frumoşi de pe urma unor persoane sărmane, pe care le trimitea în Franţa, le obliga să cerşească şi le lua apoi banii obţinuţi, invocând diferite "datorii". Capul familiei era cel care coordona afacerea, în timp de soţia sa, Liontina (51 de ani), fiii lor, Cătălin (31 de ani), Gheorghiţă (23 de ani), zis "Nandu", Marian (22 de ani), Robert (33 de ani), ginerele lui Constantin, Romeo Ilie Pleşcan (29 de ani), zis "Jumară", şi alte două persoane, Marian Cristea (32 de ani), zis "Pârtea", şi Veronica Mavroian (20 de ani), concubina lui Gheorghiţă Pleşcan, se ocupau de racolarea şi supravegherea cerşetorilor. Potrivit anchetatorilor, membrii reţelei racolau persoane de etnie romă, cu situaţia materială precară, cărora le promiteau câştiguri materiale însemnate sau împărţirea sumelor de bani obţinute din cerşit. Ulterior, însă, indivizii nu îşi mai respectau promisiunea şi profitau de neştiinţa persoanelor racolate, care, pe fondul unui nivel de cultură scăzut, nu îşi puteau contabiliza câştigurile. Cel mai uşor cădeau în plasa traficanţilor de persoane brăilenii cu dizabilităţi fizice sau retard mintal, de a căror stare inculpaţii au profitat.
Afacerea familiei Pleşcan a fost dată peste cap de poliţiştii de la Serviciul de Combatere a Crimei Organizate şi procurorii DIICOT Brăila. Aflaţi de mai mult timp pe urmele reţelei, la sfârşitul lunii mai, aceştia au reuşit să oprească din drum un microbuz în care se aflau 20 de persoane cu dizabilităţi, ce urmau să fie exploatate prin cerşetorie în Franţa. La domiciliul familiei Pleşcan au fost identificate alte persoane pregătite pentru a fi trimise la cerşit în Franţa. Procurorii i-au reţinut atunci pe Cătălin Pleşcan şi pe mama sa pentru 24 de ore, fiind acuzaţi de constituire în grup infracţional organizat şi trafic de persoane în formă continuată, a doua zi aceştia fiind arestaţi. La scurt timp, a fost arestat preventiv şi Romeo Ilie Pleşcan (29 de ani), iar împotriva unei tinere în vârstă de 19 ani, Veronica Mavroian, s-a dispus obligativitatea de a nu părăsi localitatea de domiciliu timp de 30 de zile. Auzind despre păţania rudelor aflate în Brăila, ceilalţi membri ai reţelei au rămas în Franţa, încercând să se ascundă de oamenii legii, însă fără succes. La scurt timp, au fost arestaţi şi Gheorghiţă Pleşcan (24 ani), Marian Pleşcan (23 ani) şi Marian Cristea (33 ani).