* accidentul a fost inregistrat ca si tamponare * un nou accident produs din cauza separatoarelor de sens * un dezastru evitat doar printr-un noroc chior.
UPDATE 16.29: Șoferul ucrainean, în vârstă de de 49 de ani, a fost sancționat cu amendă în valoare de 1.160 lei pentru încălcarea marcajului longitudinal continuu. Bărbatul nu a suferit leziuni, iar în urma testării cu alcooltestul a rezultatul că nu consumase alcool. Întrucât în urma evenimentului nu au rezultat victime, polițiștii au înregistrat cauza la categoria tamponări.
În această dimineaţă, şoferul unui TIR, înmatriculat în Ucraina, care se deplasa spre Brăila, pe DE 584, nu a observat la timp începutul zonei marcate cu separatoare de sens, a urcat pe ele şi s-a răsturnat pe partea stânga a sensului lui de mers. Şoferul a reuşit să iasă singur din cabina mastodontului, prin trapă, şi a fost transportat la spital cu leziuni minore.
Evenimentul s-a produs aproape în acelaşi loc în care un alt TIR s-a răsturnat acum 3 luni. De data aceasta însă, la doar 10 metri de şosea, în curtea depozitului firmei ChimAgri, chiar în vecinătatea gardului, se aflau depozitaţi sute de saci de azotat. Dacă TIR-ul se răsturna pe cealaltă parte, o simplă scânteie putea produce un dezastru.
Din primele cercetări efectuate la faţa locului, accidentul s-ar fi produs şi datorită stării de oboseală a şoferului, care a adormit la volan, a intrat frontal în separatoarele de sens şi s-a răsturnat. Traficul a fost blocat pe un sens de mers pentru circa o oră, iar acum se desfăşoară doar pe o singură bandă. Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
La faţa locului au ajuns şi 2 echipaje de pompieri pentru a asigura zona.