Recentul scandal din jurul torturii utilizate de soldatii americani in Razboiul din Irak a iscat in Statele Unite o controversa asupra istoriei acestui fenomen. Vazuta de Foucault ca unul dintre instrumentele pe care statul modern le-a folosit pentru a isi impune controlul asupra cetatenilor (v. Michel Foucault, A supraveghea si a pedepsi. Nasterea inchisorii, traducere de Bogdan Ghiu, Humanitas, 1997), tortura era considerata in trecut unul dintre fenomenele care defineau o societate ca fiind necivilizata. in studii de istoria torturii se precizeaza adeseori ca tari colonizatoare, precum Marea Britanie sau Franta si-au facut un element de mindrie din faptul ca au reusit sa elimine practici "barbare" in societati aborigene, practici pe care le-au inlocuit cu moderna inchisoare ca forma de pedeapsa. Sigur ca pentru a-si atinge scopul de a ii civiliza pe "barbari" si de a ii convinge sa renunte la auto-tortura sau auto-mutilare in cursul unora dintre ritualurile lor stravechi, autoritatile coloniste au trebuit sa recurga la mijloace ceva mai... dure. Dar, orice e justificat si justificabil in numele civilizatiei, nu? Sau cum spunea Lordul Cromer, referindu-se la taranii egipteni care sufereau sub dominatia britanica, "Civilizatia trebuie, din pacate, sa isi aiba propriile victime" (citat de Talal Asad, in "On Torture, or Cruel, Inhuman, and Degrading Treatment", Social Suffering, University of California Press, 1997, 294).
In Statele Unite, este mai mult decit generalizata impresia ca americanii nu au practicat si nu practica tortura. Ca raspuns la aceasta impresie, s-au iscat in variate mijloace de informare in masa dezbateri in care a iesit la iveala lunga istorie pe care tortura politica, dar mai ales cea prizonierilor de razboi, sau interogativa, o are in patria democratiei. intr-un articol din decembrie trecut, din The Nation, unul dintre cele mai liberale saptaminale americane, Naomi Klein trateaza pe larg acesta impresie, pe care o considera o dovada de amnezie. Autoarea le ofera cititorilor sai un scurt istoric al scolii Americilor, o scoala de contra-spionaj american, infiintata in 1946 in Panama si care ar numara printre absolventii ei de vaza unele dintre cele mai notorii nume din terorismul sud-american. De pe bancile aceleiasi scoli ar veni si tortionarii din inchisorile de la Abu Ghraib si Golful Guantanamo (Naomi Klein, "'Never Before!' Our Amnesiac Torture Debate", The Nation, 26 decembrie 2005).
O istorie mai lunga a torturii in Statele Unite o trateaza si cartea lui Alfred McCoy, A Question of Torture: CIA Interrogation, from the Cold War to the War on Terror (Metropolitan Books, 2006), despre care un cititor marturisea pe site-ul librariei online Amazon (www.amazon.com) ca l-a facut sa plinga in nenumarate rinduri si ca nu ii poate reprosa autorului decit ca nu a inclus in lunga istorie a torturii interogative americane si pe cea din secolele al 18-lea si al 19-lea, cind tortura era indreptata impotriva indienilor americani sau a sclavilor africani. "Never before" - formula care a devenit expresia naivitatii opiniei publice americane cu privire la practicile guvernului care o conduce se dovedeste a fi o gluma trista in contextul dezvaluirilor unui volum precum cel al lui McCoy.
Cu toate acestea, exista inca destule voci la nivelul aceleiasi opinii publice care sustin ca tortura interogativa trebuie sa fie parte integranta din sistemul de aparare al Statelor Unite ale Americii, mai ales atunci cind vine vorba despre interogarea teroristilor care ar putea detine secrete care sa ajute la oprirea unui potential atentat. O teza a unui masterant al programului Master of Liberal Arts de la University of Chicago, Gary Silverman, exprima tocmai aceasta pozitie. Titlul lucrarii e mai mult decit relevant: Why Is Torture Necessary (Teza de Masterat, University of Chicago, August 2006), intrebare care nu trebuie inteleasa ca fiind retorica, ci ca premisa pentru autorul tezei de a justifica utilizarea torturii atunci cind este vorba de situatii extreme, in care pot fi salvate vieti omenesti. Exemplul cu care Silverman isi incepe teza este acela al teroristului X, care stie in mod clar ca un atentat de proportii catastrofale va avea loc in orasul Y. Ce trebuie sa faca anchetatorii pentru a-l convinge pe X sa divulge detaliile care ar putea preveni atentatul? In conformitate cu prevederile Conventiei de la Geneva privind tratamentul prizonierilor de razboi, anchetatorii lui X nu au dreptul sa foloseasca tortura. Autoritatile americane au incercat, insa, sa evite Conventia de la Geneva sub pretextul ca teroristii nu sint prizonieri de razboi. Tribunalul de la Haga a negat cererea autoritatilor americane de a aplica un tratament diferit teroristilor. Silverman crede ca intr-o asemenea situatie anchetatorii ar trebui sa foloseasca tortura, in speranta de a smulge dezvaluirile necesare evitarii catastrofei la care X este partas. Ceea ce Silverman uita insa este ca odata creat un precedent, urmarile lui nu mai pot fi controlate. Asta pe de o parte. Pe de alta, autoritatile americane au facut atitea greseli in arestarea unor presupusi teroristi pe care i-au inchis, torturat si umilit pentru ca mai apoi sa se dovedeasca ca arestasera pe cine nu trebuia, incit nu cred ca exista cineva care sa fie absolut convins ca are dreptul de a tortura un prizonier pe baza simplului motiv ca este considerat terorist. Outlawed, un film documentar despre experienta tragica prin care au trecut Binyam Mohamed si Khaled El-Masri in inchisorile din Golful Guantanamo devine in acest context o sursa necesara pentru oricine vrea sa fie informat asupra acestui subiect tragic. (pentru mai multe informatii despre Outlawed, vezi si articolul lui Jonathan Blitzer, "Confronting the Truth about Torture", din The Nation. Online la www.thenation.com). (Redactare de George Sipos)
In Statele Unite, este mai mult decit generalizata impresia ca americanii nu au practicat si nu practica tortura. Ca raspuns la aceasta impresie, s-au iscat in variate mijloace de informare in masa dezbateri in care a iesit la iveala lunga istorie pe care tortura politica, dar mai ales cea prizonierilor de razboi, sau interogativa, o are in patria democratiei. intr-un articol din decembrie trecut, din The Nation, unul dintre cele mai liberale saptaminale americane, Naomi Klein trateaza pe larg acesta impresie, pe care o considera o dovada de amnezie. Autoarea le ofera cititorilor sai un scurt istoric al scolii Americilor, o scoala de contra-spionaj american, infiintata in 1946 in Panama si care ar numara printre absolventii ei de vaza unele dintre cele mai notorii nume din terorismul sud-american. De pe bancile aceleiasi scoli ar veni si tortionarii din inchisorile de la Abu Ghraib si Golful Guantanamo (Naomi Klein, "'Never Before!' Our Amnesiac Torture Debate", The Nation, 26 decembrie 2005).
O istorie mai lunga a torturii in Statele Unite o trateaza si cartea lui Alfred McCoy, A Question of Torture: CIA Interrogation, from the Cold War to the War on Terror (Metropolitan Books, 2006), despre care un cititor marturisea pe site-ul librariei online Amazon (www.amazon.com) ca l-a facut sa plinga in nenumarate rinduri si ca nu ii poate reprosa autorului decit ca nu a inclus in lunga istorie a torturii interogative americane si pe cea din secolele al 18-lea si al 19-lea, cind tortura era indreptata impotriva indienilor americani sau a sclavilor africani. "Never before" - formula care a devenit expresia naivitatii opiniei publice americane cu privire la practicile guvernului care o conduce se dovedeste a fi o gluma trista in contextul dezvaluirilor unui volum precum cel al lui McCoy.
Cu toate acestea, exista inca destule voci la nivelul aceleiasi opinii publice care sustin ca tortura interogativa trebuie sa fie parte integranta din sistemul de aparare al Statelor Unite ale Americii, mai ales atunci cind vine vorba despre interogarea teroristilor care ar putea detine secrete care sa ajute la oprirea unui potential atentat. O teza a unui masterant al programului Master of Liberal Arts de la University of Chicago, Gary Silverman, exprima tocmai aceasta pozitie. Titlul lucrarii e mai mult decit relevant: Why Is Torture Necessary (Teza de Masterat, University of Chicago, August 2006), intrebare care nu trebuie inteleasa ca fiind retorica, ci ca premisa pentru autorul tezei de a justifica utilizarea torturii atunci cind este vorba de situatii extreme, in care pot fi salvate vieti omenesti. Exemplul cu care Silverman isi incepe teza este acela al teroristului X, care stie in mod clar ca un atentat de proportii catastrofale va avea loc in orasul Y. Ce trebuie sa faca anchetatorii pentru a-l convinge pe X sa divulge detaliile care ar putea preveni atentatul? In conformitate cu prevederile Conventiei de la Geneva privind tratamentul prizonierilor de razboi, anchetatorii lui X nu au dreptul sa foloseasca tortura. Autoritatile americane au incercat, insa, sa evite Conventia de la Geneva sub pretextul ca teroristii nu sint prizonieri de razboi. Tribunalul de la Haga a negat cererea autoritatilor americane de a aplica un tratament diferit teroristilor. Silverman crede ca intr-o asemenea situatie anchetatorii ar trebui sa foloseasca tortura, in speranta de a smulge dezvaluirile necesare evitarii catastrofei la care X este partas. Ceea ce Silverman uita insa este ca odata creat un precedent, urmarile lui nu mai pot fi controlate. Asta pe de o parte. Pe de alta, autoritatile americane au facut atitea greseli in arestarea unor presupusi teroristi pe care i-au inchis, torturat si umilit pentru ca mai apoi sa se dovedeasca ca arestasera pe cine nu trebuia, incit nu cred ca exista cineva care sa fie absolut convins ca are dreptul de a tortura un prizonier pe baza simplului motiv ca este considerat terorist. Outlawed, un film documentar despre experienta tragica prin care au trecut Binyam Mohamed si Khaled El-Masri in inchisorile din Golful Guantanamo devine in acest context o sursa necesara pentru oricine vrea sa fie informat asupra acestui subiect tragic. (pentru mai multe informatii despre Outlawed, vezi si articolul lui Jonathan Blitzer, "Confronting the Truth about Torture", din The Nation. Online la www.thenation.com). (Redactare de George Sipos)
