Tone de cereale confiscate | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tone de cereale confiscate

Firmele brăilene de panificaţie şi cerealiere nu au scăpat de controale nici în 2014. La nivel naţional, Poliţia Română continuă şi anul acesta activităţile de verificare a operaţiunilor cu produse cerealiere şi de panificaţie. Anul trecut, poliţiştii brăileni au efectuat peste 3.500 de controale şi au confiscat tone de porumb, grâu, floarea-soarelui, dar şi produse de panificaţie. 

La începutul lui septembrie 2013, din dispoziţia şefului Poliţiei Române, chestor-şef Petre Tobă, au fost demarate, în toată ţara, controale pentru combaterea evaziunii în domeniul operaţiunilor cu produse cerealiere şi de panificaţie. Urmare a rezultatelor obţinute în 2013 s-a dispus continuarea controalelor pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor în aceste domenii de activitate. "În cadrul activităţilor demarate, poliţişti din cadrul structurilor de investigare a fraudelor, ordine publică, poliţie rutieră şi transporturi efectuează controale de la producători până la cei care vând produsul finit către populaţie, fiind vizate inclusiv zonele în care se exportă cereale", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.
Pâna la sfârşitul lui 2013, poliţiştii brăileni au efectuat 3.557 de controale, dintre care 853 la societăţi comerciale, 253 la persoane fizice şi 2.451 de mijloace de transport. Astfel, au fost depistate aproape 48 de infracţiuni şi au fost aplicate 474 de amenzi în valoare de peste 314.952 de lei. Ca urmare a contravenţiilor aplicate şi dosarelor penale întocmite au fost confiscate bunuri în valoare de 74.457 de lei (57 tone de porumb, o tonă de grâu, 38 tone de floarea-soarelui şi aproape 1.000 de bucăţi de produse de panificaţie). În urma neregulilor constatate, oamenii legii au suspendat activitatea la patru de unităţi de morărit şi panificaţie.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro