Toate persoanele aflate la bordul avionului prabusit in Marea Neagra au murit | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Toate persoanele aflate la bordul avionului prabusit in Marea Neagra au murit

Toate cele 113 persoane aflate la bordul avionului armean prabusit, miercuri dimineata, in Marea Neagra au murit, a anuntat Ministerul rus pentru Situatii de Urgenta, citind rezultatele preliminare ale anchetei, informeaza agentia Interfax, citata de AFP.
"Toti pasagerii si membrii echipajului care se aflau la bordul aeronavei sint morti", a declarat Viktor Beltov, un purtator de cuvint al Ministerului.
Douazeci si cinci de cadavre au fost recuperate pina in prezent de echipele ruse de interventie, care au descoperit, la sase kilometri de tarm, o mare pata de combustibil si numeroase fragmente de fuselaj, bagaje, precum si veste de salvare pe care pasagerii nu au avut timp sa le monteze.
Avionul, un Airbus 320 al companiei armene Armavia, venea de la Erevan, cu 113 de persoane la bord, dintre care opt membri ai echipajului si intre trei si cinci copii.
Aparatul a disparut de pe ecranele radar in jurul orei locale 2.15 (1.15, ora Romaniei), in momentul in care se pregatea sa aterizeze pe aeroportul din Soci, statiune aflata in sudul Rusiei.
Un membru al conducerii companiei aeriene a apreciat ca starea nefavorabila a vremii ar fi putut contribui la producerea accidentului, deoarece echipajul avionului anuntase initial ca renunta la aterizarea pe aeroportul Adler din Soci. Pilotii intentionau sa revina la Erevan, din cauza vizibilitatii slabe de la Soci, dar ulterior au fost anuntati de turnul de control ca vizibilitatea s-a imbunatatit si au incercat o noua aterizare, a declarat directorul comercial adjunct al Armavia, Andrei Agatianov.
Ambarcatiuni si echipaje de scafandri ale Ministerului rus pentru Situatii de Urgenta participa la operatiunile de cautare din largul statiunii Soci, dificile din cauza ploii abundente din regiune. Grekov a precizat ca din orasele vecine Rostov si Novorosiisk au fost trimise echipe de interventie suplimentare.
Un hidroavion al Ministerului pentru Situatii de Urgenta si un avion Il-76, care transporta o echipa de salvare cu 22 de membri - dintre care sapte sint scafandri specializati in operatiuni la mare adincime - si ambarcatiuni de salvare au plecat de la Moscova miercuri dimineata, indreptindu-se spre Soci.
In statiunea rusa vor sosi si reprezentantii autoritatii pentru aviatie civila din Armenia, precum si un avion care transporta rude ale victimelor. Rudele victimelor au inceput sa se adune pe aeroportul din Erevan, de unde un zbor special ii va duce la Soci.
"Mama era in avion. Ea urma sa isi viziteze surorile pe care nu le-a mai vazut de 15 ani. Stabiliseram sa vorbim la telefon. Pentru ca nu a sunat, am devenit ingrijorat si am sunat la rudele din Soci, care mi-au spus ce s-a intimplat", a povestit un adolescent armean.
"Mi-am pierdut nepoata. Locuia la Soci si fusese in vizita la Erevan", a declarat un barbat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro