Numai ca, daca ar vrea sa faca intr-adevar niste statistici, autoritatile italiene ar vedea ca foarte multi romani din Peninsula sint cetateni model, care presteaza munci de care italienii fug, pe bani pentru care un localnic nici nu s-ar da jos din pat. Apoi, ar constata ca acesti romani onesti platesc impozite statului italian si simt aceeasi nesiguranta atunci cind sunt in preajma unor conationali infractori.
Dar autoritatile italiene ar observa, mai ales, numarul urias de turisti romani care viziteaza anual Italia si ar constata ca sumele cistigate de pe urma acestora sint de ordinul zecilor si sutelor de milioane de euro. Reintroducerea vizelor pentru romani nu numai ca este o masura contrara prevederilor tratatului Uniunii Europene, dar are un profund caracter extremist. Generalizarea, de catre oficialii italieni, a fenomenului la nivelul intregii populatii romanesti nu face decit sa loveasca in oameni onesti, care-si vad de treaba lor in Italia sau care vin sa-si cheltuiasca banii de concediu in Peninsula, pentru a-si face unii de pe-acolo "macaroanele" grase.
Insa mai deranjanta mi se pare atitudinea autoritatilor romane, prin vocea premierului Calin Popescu Tariceanu, care nu a avut de spus decit ca propunerile oficialilor italieni reprezinta doar niste declaratii ale unor politicieni "incalziti sau ramasi cu temperatura inalta de la alegeri". Nu zic, o fi aceasta Saptamina Mare, dar o atitudine prea toleranta, ca sa nu zis bleaga, la Bucuresti, nu va face altceva decit sa aduca declaratii si mai radicale dinspre politicienii italieni si s-ar putea sa fie prea tirziu pentru a le mai taia cineva macaroana.