Mergi la conţinutul principal

Toamna Bobotezei!

* chiar şi aşa, mii de brăileni au participat la slujba de pe faleză * lipsa tradiţionalului ger al Bobotezei i-a favorizat pe cei opt tineri care au sărit în Dunăre după cruce * aceştia n-au mai fost nevoiţi să înoate printre gheţuri, ca în alţi ani * de data aceasta, un tânăr de 22 de ani a reuşit să ajungă primul la cruce

Vremea mohorâtă, cu temperaturi de toamnă târzie, nu i-a împiedicat, vineri, pe brăileni să se bucure de sărbătoarea Bobotezei. Mii de oameni s-au adunat pe faleză, în zona Esplanadei, pentru a asista la slujba oficiată de Înalt Prea Sfinţitul dr. Casian Crăciun, arhiepiscopul Dunării de Jos. Unii au aşteptat acolo de dimineaţă, alţii au asistat la slujba oficiată de înaltul prelat la Catedrala Naşterii Domnului, apoi l-au însoţit pe acesta în deja tradiţionala procesiune de pe Calea Călăraşilor. 07bobot1Pe faleză, slujba de sfinţire a apei din cele câteva budane pregătite de Primărie a început în jurul orei 11.30. IPS Casian a binecuvântat apa, împreună cu soborul de preoţi care-i era alături, apoi a vorbit despre semnificaţia sărbătorii Bobotezei. Înalta faţă bisericească le-a reamintit credincioşilor că, în această zi în care Mântuitorul Isus a fost botezat în apele Iordanului, trebuie să redescoperim omenia din adâncul sufletului, cea care ne ridică mai presus de celelalte vieţuitoare lăsate de Dumnezeu pe pământ şi că puritatea din sufletul fiecăruia ajută apa sfinţită de Bobotează să aibe puterea de a ne mai curăţa de rele. Mai mult sau mai puţin conştienţi de aceste adevăruri, brăilenii s-au grăbit să îşi încarce cu agheazmă bidoanele de plastic pregătite de acasă. Sub supravegherea Jandarmeriei şi a Poliţiei Locale, împărţirea ageazmei a decurs relativ ordonat, însă cele câteva mii de litri de apă pregătite de Primărie s-au dovedit insuficiente pentru mulţimea adunată pe faleză.

07bobot2Crucea şi-a schimbat campionul

Un moment foarte aşteptat al zilei a fost, ca în fiecare an, recuperarea crucii din apele reci ale Dunării. Opt brăileni s-au aruncat în fluviu, dar de data asta dintre ei a lipsit Bogdan Vasiliu, cel care a reuşit de nouă ori până acum să ajungă primul la crucea de lemn aruncată de arhiepiscopul Casian. În ultimii ani, Vasiliu nu a câştigat decât o singură dată, atunci când în cursă a intrat şi Dumitru Oprea, alias Titel Crăcănatu. Campionul a mers, zilele trecute, pe la Primărie, la biroul unde se făceau înscrieri, însă până la urmă a decis să nu mai concureze. Aşa se face că, anul acesta, câştigător a fost brăileanul Daniel Nichitelea, în vârstă de 22 de ani. Acesta ne-a spus că este a treia oară când sare după cruce şi e prima dată când reuşeşte să o prindă. El spune că are de gând să o păstreze tot anul, pentru a-i aduce noroc şi sănătate. Cât priveşte ocupaţia sa de zi cu zi, tânărul ne-a spus că este, cităm, "casnic". Anul acesta, toţi cei opt înotători care au înfruntat apa foarte rece a Dunării au primit câte o sumă de bani din partea IPS Casian. De asemenea, Primăria l-a recompensat pe câştigătorul Nichitelea cu 500 lei şi un pachet cu alimente. Alimente au primit din partea Primăriei şi ceilalţi competitori.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro