Titularizare 2022! Un profesor brăilean a vrut să copieze la proba scrisă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Titularizare 2022! Un profesor brăilean a vrut să copieze la proba scrisă

* proba s-a desfăşurat astăzi, la Colegiul “Ana Aslan” * dintre cei 437 profesori brăileni care s-au înscris să susţină examenul, 44 s-au retras după ce au primit subiectele

 

 

 

Proba scrisă din cadrul examenului naţional de Titularizare s-a desfăşurat, astăzi, la Colegiul Naţional “Ana Aslan”, acolo unde au fost aşteptaţi să participe 437 profesori din Brăila. Aşa cum ne-a transmis conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Brăila, un număr de 42 candidaţi au fost absenţi, iar alţi 44 s-au retras după ce au primit subiectele. La proba scrisă de azi s-a înregistrat şi o tentativă de fraudă, un profesor brăilean fiind surprins când încerca să copieze. Acesta a fost eliminat din examen şi nu va avea dreptul să participe la repartizarea pe posturi. La finalul probei au fost colectate 338 lucrări, acestea fiind transmise mai departe pentru evaluare.

Precizăm că, anul acesta, în Brăila au fost scoase la concurs 74 posturi pentru angajare pe perioadă nedeterminată (titularizabile), cele mai multe fiind pentru educatori – 14 posturi şi învăţători - 14 posturi. Alte 267 posturi sunt vacante pentru angajarea pe perioadă determinată (netitularizabile).

Primele rezultate la proba scrisă vor fi afişate în data de 19 iulie, la sediile inspectoratelor şcolare şi pe titularizare.edu.ro. Contestaţiile se depun la sediile inspectoratelor şcolare judeţene sau prin mijloace electronice, în data de 19 iulie, după afişarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv în data de 20 iulie, până la ora 12:00. Rezultatele finale se afişează la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site-ul anterior menţionat, în data de 27 iulie.

Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, va fi realizată în şedinţele de repartizare organizate de inspectoratele şcolare în zilele de 29 iulie şi 1 august.

Pentru a obţine statutul de titular, un candidat trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la inspecţia specială la clasă şi să fie repartizat pe un post didactic vacant publicat pentru angajarea pe perioadă nedeterminată. Nota la proba scrisă are o pondere de 75% din media de repartizare, iar nota la inspecţia specială la clasă sau la proba practică are o pondere de 25% din media de repartizare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro