Valoarea despagubirii a fost determinata prin indexarea cu indicii preturilor de consum, de la data depunerii si pina la data de 31 iulie 2007 a sumelor existente in conturile valide. Din punctul de vedere al Executivului, conturi valide inseamna depozite existente in conturile active ce indeplinesc conditia neafectarii soldului initial. La nivel national exista 37.462 de astfel de depozite CEC dintre care, potrivit unei statistici neoficiale, la nivel local sint valide circa 300 de depozite. Actul normativ in discutie nu prezinta exemple concrete in ceea ce priveste cuantumul exact al despagubirii, dat fiind faptul ca pagubitii au diferite stagii de cotizare la autoturisme. Cu toate acestea, Asociatia Pagubitilor de Autoturisme din Romania (APAR) a efectuat un calcul in acest sens care indica suma de circa 6.000 euro pentru despagubirea celor care au depus toti banii pentru a cumpara masina.
In ceea ce priveste incasarea efectiva a sumelor cuvenite pagubitilor, titlurile emise pe numele deponentilor vor fi rascumparate de stat prin intermediul CEC imediat dupa maturarea acestora, adica la un an de zile. Concret, de exemplu, pentru titlurile emise astazi, titularii vor putea veni la ghiseele CEC pentru a incasa suma cuvenita abia in decembrie 2008, mai precis, incepind cu prima zi bancara imediat urmatoare datei de 21 decembrie 2008.
De asemenea, important de mentionat este ca Guvernul a decis sa extinda lista deponentilor CEC care primesc despagubiri pentru conturile constituite pina la 15 februarie 1992 in vederea achizitionarii de autoturisme indiferent de marca acestora.
Reamintim ca, initial, legea speciala pentru deponentii CEC, aprobata de Parlament in mai 2007, permitea acordarea de despagubiri banesti doar pentru persoanele care au constituit depozite pina la 1 noiembrie 1990.