Mergi la conţinutul principal

TIR în flăcări pe Str. Apollo. Şoferul a reuşit să se salveze

Cabina unui autocamion care avea ataşată o remorcă a luat foc în mers, pe Str. Apollo, între Bdul. Dorobanţilor şi Str. Roşiori. Incidentul s-a produs în jurul orei 15.00. Nimeni nu a fost rănit, însă cabina şi compartimentul motor au fost serios avariate de incendiu, chiar dacă pompierii au ajuns foarte rapid la faţa locului.
"Ardea cu flacără mare, ne-am speriat. Bine că au venit pompierii imediat şi au stins focul, că ne era frică să nu facă explozie aici, lângă casele noastre", ne-a spus un locatar al străzii Apollo.
Şoferul, vizibil stresat de experienţa prin care trecuse, ne-a spus că s-a trezit dintr-o dată cu un fum dens în habitaclu. "Abia intrasem pe strada asta şi m-am pomenit cu fum în cabină de nu mai vedeam pe unde merg. Am tras imediat pe dreapta şi am coborât. Noroc că am apucat să-mi iau haina în care aveam actele. După ce m-am dat jos, a început să ardă cu flacără", ne-a povestit şoferul autocamionului. Acesta a încercat, în primă instanţă, să stingă singur incendiul, dar când a văzut că nu face faţă a apelat la pompieri. O autospecială de stingere a ISU "Dunărea" Brăila a ajuns în mai puţin de 10 minute, reuşind să neutralizeze imediat flăcările care cuprinseseră atât cabina cât şi compartimentul motor. Capul tractor a fost avariat în proporţie de 70%. Cauza cea mai probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro