* unul dintre ei intra în curtea liceului când i s-a sustras telefonul mobil, altul fiind atacat tot în apropierea unităţii de îvățământ de pe strada Plantelor
Doi indivizi suspecți de tâlhărie au ajuns la arest. Vineri, la ora 7.45, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel 112 despre faptul că două persoane necunoscute i-au sustras telefonul mobil unui tânăr de 18 ani din localitatea Vădeni, care se afla pe raza municipiului. Acesta ar fi fost atacat chiar la intrarea în curtea liceului „Panait Istrati”. În urma cercetărilor efectuate au fost identificaţi doi tineri din Brăila, cu vârste de 18 şi 19 ani, bănuiţi de comiterea faptei, după cum au precizat poliţiştii.
De asemenea, s-a stabilit că, înainte de comiterea acestei fapte, la ora 7.30, unul dintre ei i-ar fi sustras în aceeaşi zonă, adică pe strada Plantelor, suma de 2 lei şi câteva ţigări unui tânăr de 16 ani. Cei doi suspecţi au fost reţinuţi ieri de poliţişti pentru 24 de ore. Jandarmii au fost primii la fața locului, depistându-i și identificându-i pe cei bănuiți de comiterea faptei, iar în urma controului corporal efectuat au găsit asupra acestora telefonul mobil.
Sâmbătă, aceştia au fost prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă. Amândoi au primit mandat de arestare pentru 30 de zile pentru infracţiuunea de tâlhărie şi au fost încarceraţi în Arestul IPJ Brăila.