Câţiva români, polonezi şi turci învaţă, zilele acestea, la Brăila, cum să devină antreprenori de succes. Cursul face parte dintr-un amplu proiect european "Erasmus^P.R.I.M.E.", denumit "Promovarea regiunilor noastre către un antreprenoriat modern", care se desfăşoară în perioada 2014 - 2016. Lansarea oficială în municipiul nostru a avut loc în luna martie a acestui an. Coordonator este chiar Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila, iar partenerii internaţionali sunt Directoratul Regional Aksaray din Turcia şi Consiliul Local Lodz din Polonia. Partenerii locali sunt S.C. Double P Media S.R.L., Colegiul Naţional "Nicolae Bălcescu", Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Brăila.
Început în 2014, proiectul are deja un produs finalizat. Cei implicaţi au evaluat câteva site-uri web ale unităţilor de învăţământ, după nişte criterii stabilite, apoi au stabilit ce şi cum trebuie schimbat, pentru ca acestea să poată fi navigate cu uşurinţă de utilizatori.
În prezent, în Brăila se desfăşoară un curs de antreprenoriat, bazat pe teorie şi practică. Întâlnirile dintre reprezentanţii Turciei, Poloniei şi României sunt antrenante. Spre exemplu, ieri, au definit mai mulţi termeni din sfera antreprenoriatului, au identificat calităţile unui antreprenor de succes, iar la final "s-au jucat", construind case din cartoane şi hârtie colorată. Participanţii au fost împărţiţi în trei grupuri. După ce liderii de grup au primit aceleaşi indicaţii despre construirea unei locuinţe, la final rezultatul a fost unul care i-a surprins pe toţi. Căsuţele din carton nu erau deloc identice una cu cealaltă. De aici, aceştia au conchis că în afaceri, creativitatea şi felul în care te organizezi fac diferenţa între reuşită şi eşec. După-amiază, alături de unitatea de copii cercetaşi din Brăila, participanţii la proiect au mers să "descoasă" municipiul. Au vizitat Centrul de Creaţie, Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati", Biserica Greacă şi Restaurantul "Carol".
Străinii ne explorează oraşul
Astăzi, grupul de viitori antreprenori va participa din nou la un curs, dimineaţă, iar după-amiază au programată o vizită la Clubul "Nemo", care se va finaliza şi cu o plimbare pe Dunăre. Pentru ziua de mâine, participanţii la proiect se pregătesc pentru o excursie de o zi, la finalul căreia vor primi un test cu 10 întrebări, iar până joi dimineaţa, aceştia trebuie să pregătească un proiect care să cuprindă toate vizitele prin oraşul nostru. După ce-şi vor susţine lucrarea, viitorii antreprenori vor merge în vizită la Ada Motors, pentru a sta de vorbă cu oamenii din spatele afacerii.
Săptămâna se va încheia cu o şedinţă administrativă, urmată de înmânarea certificatelor şi de oferirea feedback-ului participanţilor la cursul de antreprenoriat modern. Trainerii sunt insp. Cristina Mangiurea şi prof. Luminiţa Mocanu (Colegiul Naţional "Nicolae Bălcescu"), ambele pe partea de comunicare, iar prof. Corina Pavel se ocupă de educaţia antreprenorială.
"Începând cu anul 2014, programele Comisiei Europene s-au schimbat, iar acum proiectul se numeşte «Erasmus^». Nouă ni s-a oferit grant pentru acest curs de formare din România, cu trei traineri români şi participanţi străini şi români. Participanţii străini sunt opt reprezentanţi din Turcia, şapte reprezentanţi din Polonia şi restul români. Proiectul a pornit dintr-o nevoie identificată în comunitatea noastră, aceea de a oferi tinerilor idei de afaceri", ne-a declarat prof. Luminiţa Mocanu, manager de proiect.