• patru tineri, cu vârste cuprinse între 22 şi 28 de ani, se aflau în spatele scării unui bloc şi confecţionau ţigări • la mică distanţă de ei, poliţiştii au găsit un plic autosigilant ce conţinea o substanţă vegetală
Patru tineri care confecţionau ţigări, ascunşi în spatele unui bloc, au fost luaţi la întrebări de poliţişti. Prin zonă au fost găsite şi etnobotanice.
La data de 13 noiembrie, ora 14.00, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila au depistat un grup format din patru tineri, cu vârste cuprinse între 22 şi 28 de ani, din Brăila. Ei se aflau în spatele scării unui bloc din municipiu, ceea ce a trezit suspiciuni. În urma efectuării unui control corporal, asupra a doi dintre aceştia au fost găsite două topuri cu foiţe pentru confecţionarea tigărilor. La aproximativ un metru de ei a fost găsit un plic autosigilant ce conţinea o substanţă vegetală de culoare verzuie, fiind vorba cel mai probabil de etnobotanice. Cele patru persoane au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului în vederea continuării cercetărilor, iar bunurie găsite asupra lor au fost ridicate de poliţişti.
Cercetările vor fi continuate de către poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila, sub coordonarea procurorului de caz. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru efectuarea de operaţiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive.