Tinara oligofrena, lasata gravida chiar de tatal sau, a nascut | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tinara oligofrena, lasata gravida chiar de tatal sau, a nascut

Tinara epileptica si oligofrena, din Stancuta, care in urma cu aproximativ trei luni - in vremea in care se presupunea ca ar fi gravida cu al treilea copil al propriului tata - a intrat in vizorul institutiilor abilitate sa-i apere drepturile - Directia de Asistenta Sociala si Protectia Copilului si Serviciul pentru Persoanele Adulte cu Handicap - a nascut un baietel perfect sanatos. Situatia fetei abuzate sexual de propriul tata - caz relatat in editiile noastre de la inceputul lunii august a.c.- a cutremurat opinia publica braileana si a pus pe jar autoritatile, asa incit, in cel mai scurt timp, tinara a fost institutionalizata si izolata, astfel, de tatal incestuos, oligofren si el. Impotriva tatalui, politistii au deschis un dosar penal pentru incest, iar acum, dupa nasterea copilului, mai multi subiecti vor trece prin testul ADN, pentru solutionarea dosarului. Curios lucru, cercul celor care vor trece prin acest test nu se rezuma doar la copil, tata si fiica, ci mai include si alte persoane. Nicu Turcu, primarul comunei Stancuta, care ar fi trebuit sa rezolve cazul fetei, prin intermediul serviciului sau de asistenta sociala, a fost cercetat pentru neglijenta in serviciu, insa Politia n-a reusit sa probeze ca acesta ar fi savirsit vreo infractiune.

Tatal nu este singurul suspect

Povestea fetei oligofrene si epileptica, abuzata sexual, pare-se, chiar de tatal suferind, de asemenea, de oligofrenie gr. I, este cunoscuta in Stancuta inca din 2001, iar in 2002, cind fata a nascut un baietel, a devenit certitudine. Reamintim ca Silvia Turtoi, 27 de ani, locuia intr-un grajd al fostului CAP, pina acum doua luni, impreuna cu tatal - Gheorghe Turtoi, 62 de ani, si mama - Valeria Pirvu, oligofreni, de asemenea. Cazul a intrat in atentia jurnalistilor nostri si, implicit, a autoritatilor in momentul in care medicul din comuna a sesizat ca fata este gravida pentru a treia oara si nu se stie cu cine, ea fiind o tinta usoara tocmai datorita bolilor de care sufera. Primul care a intrat in colimatorul anchetatorilor a fost chiar tatal ei, Gheorghe Turtoi, care, de altfel, a si recunoscut ca a abuzat sexual de propria-i fiica. Cum fata este lipsita de aparare, refuzul ei fiind de-a dreptul inutil in cazul unui abuz sexual, nu este exclus ca si alti localnici sa se fi "folosit" de ea. Aceasta au de dovedit anchetatorii, acum. Intre timp, Silvia Turtoi a fost institutionalizata, iar in urma cu citeva zile a adus pe lume un baietel perfect sanatos. Cel putin asa ne-au spus custozii fetei, reprezentantii Directiei de Asistenta Sociala din Braila, care se ocupa de doua luni incoace de soarta Silviei. "Intr-adevar, Silvia Turtoi a adus pe lume un baietel. Sint bine atit mama, cit si copilul, dar inca se afla la Maternitate. Intre timp, noi ne ocupam sa-i facem buletin mamei, pentru ca ea sa poata declara copilul, dar si dosar pentru handicap. Intentionam sa ne ocupam, in continuare, de acest caz, pentru copil vom incerca o forma de plasament, iar pentru mama o alta forma de protectie sociala", ne-a declarat Simona Cimpoaie, purtator de cuvint al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Braila. Prin urmare, pina la aceasta data, directorul institutiei sus-mentionate s-a tinut de cuvint. Iata ce ne declara la data descoperirii cazului, Alexandru Sculschi: "Ne-am sesizat si o vom institutionaliza pe fata. Pentru inceput, o vom duce la Centrul Maternal «Alexandra», pina va naste, dupa care vom incerca sa o ajutam pentru a o institutionaliza intr-o unitate spitaliceasca de profil. Cei doi copii ai ei sint, deja, in baza noastra de date, la asistenti maternali. Si ea a mai fost la noi, insa nu este in evidentele noastre ca persoana cu handicap fiindca nu ne-a facut nimeni un raport al situatiei ei, la noi nu s-a stiut, cind a fost - cind a nascut unul dintre copii -, ca micutii sint facuti cu tatal".
Politia a intocmit deja un dosar penal pentru incest impotriva tatalui, si l-a dus pe principalul suspect la expertizare neuropsihiatrica, in vederea stabilirii gradului de discernamint in momentul comiterii faptelor. Dosarul n-a inaintat, insa, fiindca nu s-a putut face testul ADN pentru intocmirea materialului probatoriu care sa duca la inculparea vreunuia dintre subiectii cercului de suspecti. "In ceea ce priveste dosarul intocmit impotriva lui Gheorhe T., din comuna Stancuta, acesta va fi definitivat dupa prelevarea probelor ADN ale celor implicati si dupa ce ne vor fi remise rezultatele expertizelor stiintifice ale probelor", ne-a comunicat scms. Catalin Chivu, seful Politiei judetului Braila.
Mai mult, se vor preleva probe ADN si de la alte persoane decit bebelusul, mama acestuia si tatal fetei. Daca la data descoperirii acestui caz, comanda Inspectoratului de Politie al Judetului Braila se indreptase si impotriva primarului comunei Stancuta, Nicu Turcu, care cunostea cazul, dar nu intreprinsese nimic pentru rezolvarea acestuia, scms. Chivu ne-a informat ca "din cercetarile efectuate pina in prezent, impotriva primarului comunei Stancuta nu s-a probat savirsirea vreunei infractiuni". Vom reveni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro