Thereau a primit direct cartonasul rosu in minutul 35 al derbiului cu Dinamo si va fi suspendat pentru partidele cu Gloria Bistrita (simbata, ora 21.00, stadion Steaua, etapa a IX-a) si cu Poli Iasi (1 octombrie, ora 17.00, etapa a X-a).
Mijlocasul Banel Nicolita, eliminat in acelasi meci pentru cumul de cartonase galbene, a primit o etapa de suspendare si o penalitate financiara de 140 lei, el urmind sa absenteze in intilnirea de simbata cu Gloria Bistrita.
Pe linga Thereau si Nicolita, Steaua nu va putea conta la meciul cu Gloria nici pe fundasul Mihai Nesu, care isi va ispasi a doua etapa de suspendare dupa eliminarea din meciul cu Rapid. Alti absenti sint Mirel Radoi, Victoras Iacob, aflati in recuperare dupa operatiile suferite la genunchi, Vasilica Cristocea si Sorin Paraschiv, care s-au accidentat inainte de derbiul cu Dinamo. Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a declarat ca sint sanse mari ca Paraschiv si Cristocea sa fie recuperati pina la partida cu Olympique Lyon, care se va disputa marti, de la ora 21.45, pe stadionul din Bulevardul Ghencea, in etapa a doua a grupei E a Ligii Campionilor.
Pentru Steaua nu vor juca simbata capitanul Mirel Radoi si atacantul Victoras Iacob, care in returul editiei trecute de campionat, la finalul meciului din deplasare cu Gloria, scor 0-1, disputat la 6 mai, au ajuns la spital.
Atunci, Radoi a fost supus unei interventii chirurgicale pentru a i se sutura un tendon sectionat superficial si alte plagi suferite dupa ce a a lovit cu pumnul intr-un geam la finalul meciului de la Bistrita, iar Victoras Iacob, care a fost eliminat de pe teren in minutul 90, a lovit cu pumnul drept intr-un geam la iesirea de pe teren, suferind o plaga serioasa.