Teze cu subiect unic. In urechile dumneavoastra suna complex, in urechile noastre, insa, rasuna un singur cuvint: pieire. Copii care, privind pe unica fereastra prin care pot vedea cruntul adevar, inchisi in camera lor de fantezii, murmura ingroziti. Mai sint trei saptamini... apoi doua... Si simt cum singele imi ingheata, imi infund ghetele in lacunele pe care le mai am la teorie, ma prind de ramuri ce ma zgirie, inchid ochii si ma incalzesc in vadul friguros.. si merg mai departe, fara sa ma opresc...
Emotia aceea adolescentina, frisoanele caldute si reci, stilourile tremurinde si hotarite, miinile inghetate, fetele palide de elevi, chipurile imbujorate si imbatrinite de maturitate ale profesorilor supraveghetori si suprafata interogativa de un alb intunecos a foii de teza, toate aceste elemente rotindu-se ametitor intr-o lume lipsita de putere si personalitate, un tarim incordat de emotie, din care voiam sa evadez. Incercam sa fug agatindu-mi sfoara atentiei de zumzaitul robotic al computerului, de basii cutremuratori ai muzicii, dar totul era zadarnic; cu o fosnitura, paginile scrise ale caietelor se desfaceau ritmic, mustrindu-ma; in fiecare caiet intrezaream o prapastie fara fund, brazdata de litere mici si ascutite, in care ma vedeam cazind; cuvinte de toate felurile ma priveau sarcastic, inghesuindu-mi gindurile intr-o mare eterna de teorie. Simteam ca nu voi reusi, ca ma voi rasturna, ca acele valuri de ecuatii ma vor ineca. Atunci inchideam ochii, ma cutremuram si continuam sa invat.
Am dat toate tezele. Lucrarile de-abia corectate, cu cerneala inca umeda, fosnesc misterios. Fetele lipsite de expresie ale profesorilor ma fac si mai curioasa. Usor tremurinda, de parca doar ce ar prinde viata, teza este adusa in fata mea. Paginile se deschid ca un boboc plapind de floare si acolo unde ar fi trebuit sa sclipeasca o nota mare, s-a deschis o poarta catre vid. Cu zimbete ingrozitoare, notele rinjesc amenintator. Nu vreau sa le vad. Nu sint ale mele. Ma prabusesc. Nu mai pot simti si vedea nimic. Creierul mi-a devenit doar un bulgare cenusiu si dureros de carne. Nu sint eu acel elev! Nu e teza mea! Nu vreau sa ma recunosc.
Nu vreau sa stiu, nu vreau sa inteleg unde am gresit. Nu vreau sa ma mai gindesc la asta. Dar nu vreau sa ma mai gindesc nici la altceva.
In fond, ce vreau? Nu mai vreau nimic.
Emotia aceea adolescentina, frisoanele caldute si reci, stilourile tremurinde si hotarite, miinile inghetate, fetele palide de elevi, chipurile imbujorate si imbatrinite de maturitate ale profesorilor supraveghetori si suprafata interogativa de un alb intunecos a foii de teza, toate aceste elemente rotindu-se ametitor intr-o lume lipsita de putere si personalitate, un tarim incordat de emotie, din care voiam sa evadez. Incercam sa fug agatindu-mi sfoara atentiei de zumzaitul robotic al computerului, de basii cutremuratori ai muzicii, dar totul era zadarnic; cu o fosnitura, paginile scrise ale caietelor se desfaceau ritmic, mustrindu-ma; in fiecare caiet intrezaream o prapastie fara fund, brazdata de litere mici si ascutite, in care ma vedeam cazind; cuvinte de toate felurile ma priveau sarcastic, inghesuindu-mi gindurile intr-o mare eterna de teorie. Simteam ca nu voi reusi, ca ma voi rasturna, ca acele valuri de ecuatii ma vor ineca. Atunci inchideam ochii, ma cutremuram si continuam sa invat.
Am dat toate tezele. Lucrarile de-abia corectate, cu cerneala inca umeda, fosnesc misterios. Fetele lipsite de expresie ale profesorilor ma fac si mai curioasa. Usor tremurinda, de parca doar ce ar prinde viata, teza este adusa in fata mea. Paginile se deschid ca un boboc plapind de floare si acolo unde ar fi trebuit sa sclipeasca o nota mare, s-a deschis o poarta catre vid. Cu zimbete ingrozitoare, notele rinjesc amenintator. Nu vreau sa le vad. Nu sint ale mele. Ma prabusesc. Nu mai pot simti si vedea nimic. Creierul mi-a devenit doar un bulgare cenusiu si dureros de carne. Nu sint eu acel elev! Nu e teza mea! Nu vreau sa ma recunosc.
Nu vreau sa stiu, nu vreau sa inteleg unde am gresit. Nu vreau sa ma mai gindesc la asta. Dar nu vreau sa ma mai gindesc nici la altceva.
In fond, ce vreau? Nu mai vreau nimic.
