Membrii mini-parlamentului local par să fi fost impresionaţi de cozile interminabile şi aglomeraţiile din ultimele săptămâni de la ghişeele Direcţiei de Finanţe pentru depunerea declaraţiilor privind taxa de salubrizare. Consilierii municipali au hotărât, ieri, în cadrul primei şedinţe ordinare din acest an, să prelungească termenul de depunere a documentelor până pe 28 februarie. Proiectul a fost introdus suplimentar pe ordinea de zi şi trebuie precizat că a stârnit mai multe contre între consilierii din opoziţie şi cei ai puterii, care nu au căzut de acord prea uşor asupra datei finale de depunere a declaraţiilor privind taxa de salubrizare. Mai exact, consilierul ex-PDL Simona Drăghincescu şi PNG-istul Ionel Alexandru au fost primii care au susţinut că data de 28 februarie nu este suficientă pentru ca toţi brăilenii să aibă timp să îşi depună declaraţiile. Aceştia au propus ca termenul limită să fie 31 martie şi au cerut supunerea la vot a acestei variante. Chiar şi aşa, majoritatea şi-a spus cuvântul, propunerea fiind respinsă cu 7 voturi "pentru" ale consilierilor Tache Ene (PPLC), Ionel Alexandru (PNG) şi liberalii Cătălin Hagiu, Simona Drăghincescu (ex-PDL), Marian Fusea (ex-PDL), Laurenţiu Chiru (ex-PNŢCD) şi Georgică Sterian (ex-PPDD) şi 17 voturi "contra" ale majorităţii. "De fapt, ceea ce aprobăm noi astăzi (n.r. ieri), să prelungim cu o lună, este ceea ce ar fi trebuit să se întâmple în luna decembrie, când s-au înscris doar 5.000 de oameni. Iar într-o zi obişnuită din ianuarie au fost 2.600 de oameni. Deci, practic, dacă ar fi venit lumea să îşi depună documentele respective în decembrie, nu am fi avut situaţia de acum. Propunerea pe care o facem este legată de o medie pe zi, mie mi s-a spus că în jur de 15-20 de zile s-ar încheia. Atunci am spus să fie 28 februarie, ca să fie o lună încheiată. Dar în orice caz, eu sper că lumea nu o să stea pe 1 februarie să spună că are timp până la finalul lunii şi după data de 20 februarie să stăm iar la coadă şi să spunem că este înghesuială", a declarat Simionescu. Proiectul a fost aprobat în forma iniţială, cu 17 voturi "pentru" şi 7 abţineri ale consilierilor menţionaţi mai sus. Fostul democrat liberal Marian Fusea a ţinut să le atragă atenţia consilierilor că ar trebui să facă o publicitate masivă a faptului că termenul de depunere a declaraţiilor de impunere pentru taxa de salubrizare a fost prelungit. "Dacă tot a trecut proiectul cu data de 28 februarie, vă solicit să faceţi publicitate masivă. Aşa cum am mai spus şi anul trecut, consider că s-a creat o confuzie foarte mare. Vă solicit să faceţi publicitate prin presă, prin toate mijloacele în aşa fel încât oamenii să ştie că mai este doar o lună până când pot să îşi depună declaraţia", a afirmat Fusea.
De precizat că la şedinţă au fost prezenţi 24 de consilieri municipali. Au lipsit motivat liberalii Ciocan Eduard, Cristian Pricop şi Paul Creţu (ex-PUER).
Doar 87.000 de brăileni şi-au depus declaraţiile
Subiectul depunerii declaraţiilor privind taxa de salubrizare a fost abordat de primarul Aurel Simionescu şi în cadrul conferinţei săptămânale de presă, pentru a face publică o situaţie la zi a documentelor ajunse la Direcţia de Finanţe. Potrivit acestuia, până ieri fuseseră depuse 43.468 de declaraţii, reprezentând 86.911 de persoane. Totodată, edilul şef, a subliniat că au fost primite şi câteva declaraţii prin intermediul Oficiului Poştal. "Singurele observaţii pe care le am în privinţa expedierii documentelor prin Poştă se referă la faptul că vorbim despre declaraţii pe proprie răspundere. Acestea, de regulă, se semnează - dacă nu se şi scriu unele dintre ele -, în faţa funcţionarului, a notarului, acolo unde se dau ele. Am primit câteva astfel de declaraţii şi se înregistrează, dar a fost reţinerea aceasta, pentru că şi eu pot să scriu o scrisoare în numele dumneavoastră şi să spun orice. Sigur, este dusă undeva la extrem situaţia respectivă, dar există această posibilitate. Eu am zis să nu generalizăm", a declarat Simionescu.
Reamintim că municipalitatea a estimat anul trecut, la întocmirea proiectului privind taxa de salubrizare, că va colecta 12.445.692 lei anual, bani din care ar urma să plătească operatorii locali de salubritate, prin intermediul Serviciului Public de Administrare şi Gospodărire Locală.