Teodor Cosmin Nedelcu, locul al doilea la Cupa «Ziua Europei» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Teodor Cosmin Nedelcu, locul al doilea la Cupa «Ziua Europei»

Şahistul brăilean legitimat la clubul Orizont 64, Teodor Cosmin Nedelcu, s-a clasat pe locul al doilea la Cupa "Ziua Europei", turneu organizat la Buzău de Palatul Copiilor şi DJST. Şahistul pregătit de instructorul Ionel Balcan a obţinut 5 puncte şi jumătate din 7 posibile. La categoria de vârstă 8-10 ani, unde au participat 29 de şahişti, Nedelcu a terminat concursul neînvins. El a câştigat patru partide, iar în celelalte trei a remizat cu adversarii săi. La final a avut cu jumătate de punct mai puţin decât ocupantul locului întâi, Mihnea Voicu de la Palatul Copiilor Buzău.
Câştigătorii au fost recompensaţi cu diplome, cupe, medalii şi premii în bani.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro