"Chiar dacă, în prezent, nu există o ameninţare imediată pentru viaţa pacientei, boala însăşi este imprevizibilă şi poate fi fatală", se arată într-un comunicat de ieri al medicilor austrieci.
Fosta vedetă TV se află la terapie intesivă şi este supravegheată de o echipă pluridisciplinară.
Medicii mai spun că, pentru a respecta intimitatea pacientei, au decis să facă un singur anunţ pe săptămână cu privire la starea de sănătate a lui Teo Trandafir.
Fosta vedetă TV a fost supusă, acum o săptămână, la o intervenţie chirurgicală majoră, necesitată de pancreatita acută şi infecţia abdominală.
După operaţie, medicii se declarau de un optimism moderat în privinţa faptului că intervenţia chirurgicală reprezintă un pas important către recuperarea acesteia.
În vârstă de 42 de ani, Teo Trandafir a fost internată la Viena în 11 ianuarie, cu diagnosticul pancreatită acută de severitate medie. Acelaşi diagnostic i-a fost pus şi la Spitalul Elias din Bucureşti, unde pacienta s-a aflat înainte de a fi transportată la clinica din capitala Austriei.