Un tânăr de 22 de ani, din Însurăţei, cioban la o stână situată în afara oraşului, a fost la un pas de a fi violat de un alt cioban. Pe fondul consumului de alcool, în noaptea de 15 spre 16 septembrie, tânărul a fost luat la bătaie de doi localnici, ciobani la aceeaşi stână. Unul dintre agresori a încercat să întreţină raport sexual anal cu victima, însă aceasta a reuşit să scape cu fuga. Tânărul a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale, în cauză fiind sesizaţi poliţiştii, care au demarat cercetările pentru identificarea autorilor.
Astfel, în dimineaţa zilei de 16 septembrie, la ora 10.30, M.C. (22 de ani), din oraşul Însurăţei, s-a prezentat la Spitalul Judeţean de Urgenţe Brăila şi a sesizat că în noaptea anterioară a fost victima unui abuz sexual prin constrângere. Poliţiştii au efectuat cercetări şi au stabilit că reclamantul, în timp ce se afla la stâna de ovine a unui localnic din oraşul Însurăţei, a fost agresat de Cristian I. (21 de ani) şi Pompiliu M. (31 de ani), ambii din oraş. Mai mult, tânărul de 22 de ani a fost constrâns de Cristian I. să întreţină cu el raport sexual anal. Victima a fost prezentată Serviciului de Medicină Legală Brăila, medicul legist concluzionând că aceasta nu prezintă leziuni specifice unui act sexual la nivelul regiunii anale. Pe corpul victimei au fost identificate leziuni, care necesită pentru vindecare 10-12 zile de îngrijiri medicale, de la data producerii leziunilor, fără a i se pune viaţa în primejdie.
În ziua de 20 septembrie, poliţiştii l-au depistat pe Cristian I., care se sustrăgea cercetărilor, acesta fiind reţinut pe ordonanţă, pe o perioadă de 24 ore, pentru comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, instigare la lipsire de libertate în mod ilegal şi tentativă la viol. El a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Însurăţei cu propunere de arestare preventivă, iar instanţa a dispus arestarea pentru 29 de zile. Poliţiştii continuă cercetările pentru a-l identifica şi pe cel de-al doilea agresor, care, ştiindu-se cu musca pe căciulă, a dat bir cu fugiţii.