* un bărbat intenționa să se arunce de la etajul 2 al iluminatorului unui bloc * tragedia a fost evitată, deoarece individul a fost convins să coboare
Un brăilean de 42 de ani a pus pe jar autoritățile, sâmbătă dimineață, după ce a amenințat cu sinuciderea. Acesta se urcase la etajul 2 al iluminatorului și i-a spus reporterului „Obiectiv-Vocea Brăilei” că „mafia” i-ar fi omorât familia vineri seară. Evident, totul era o închipuire a individului, deoarece el ar fi cunoscut cu afecțiuni medicale, iar familia sa era în siguranță, nici vorbă de atacuri în stil mafiot, potrivit unor surse.
Din fericire, omul a fost convins să renunțe la gândul sinucigaș și a coborât de pe construcție. Jos îl așteptau echipaje de poliție și ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, printre care și un SMURD. A fost preluat de oamenii legii și internat într-un spital de specialitate.