Marţi seara, la Iaşi, în sala din Casa de Cultură a Studenţilor, a avut loc o reprezentaţie a spectacolului teatrului brăilean "Sufletul. Puncte de veghere", a cărui regie este semnată de Radu Afrim. Evenimentul a avut loc în cadrul Festivalului de Teatru "EuroArt" Iaşi, al cărui selecţioner este Dan-Marius Zarafescu. Spectacolul a fost realizat după "Eine Heikle Sache, die Seele" de Dimitre Dinev, în traducerea lui Dan Stoica. Asistenţa de regie este asigurată de Septimiu Stoica, coregrafia este semnată de Andreea Gavriliu, iar selecţia costumelor a realizat-o Ana Pavel. Costumele actriţei Liliana Ghiţă au fost create de Cosmin Florea. Ilustraţia muzicală îi aparţine regizorului Radu Afrim. Din distribuţie fac parte: Liliana Ghiţă, Alin Florea, Liviu Pintileasa, Emilian Oprea, Mihaela Trofimov, Dan Moldoveanu, Monica Zugravu Ivaşcu, Claudiu Urse, Adrian Ştefan, George Crintă şi Ionel Spălatu. "Am avut peste 300 de spectatori, iar publicul s-a dovedit extrem de receptiv, a fost un public avizat, iar participarea noastră la acest eveniment a fost una reuşită", a precizat directorul teatrului, Rodica Antonescu.
Astăzi, de la ora 18.00, la Festivalul "Vede Teatru" de la Buzău trupa brăileană participă cu spectacolul "Omul pernă", tot în regia lui Radu Afrim. Realizat după o piesă scrisă de Martin McDonagh, spectacolul are decorul realizat de Cosmin Florea, costumele de Ana Pavel, iar coregrafia îi aparţine actorului Eugen Jebeleanu. Din distribuţie fac parte: Eugen Jebeleanu, Emilian Oprea, Liviu Pintileasa, Alin Florea, Mihaela Trofimov, Claudiu Urse, Septimiu Stoica, Georgiana Nedelcu/Gabriela Pârliţeanu, Cosmin Cosma, Eliza Turtoi/Vanesa Dragu, Valentin Burlacu, George Crintă.