Teapa de aproape 50 de miliarde | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Teapa de aproape 50 de miliarde

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie din cadrul Serviciului Teritorial Galati i-au trimis in judecata pe administratorii unei societati brailene, pe care ii acuza ca ar fi tras o teapa de aproape 50 de miliarde de lei vechi. Mihai Gabriel Selin si Mihaela Angheluta, ambii din Galati, administratorii societatilor "Owi Rominvest" SRL Galati si "Rominvest" SRL Braila vor fi judecati de Tribunalul Galati, alaturi de alti trei administratori de firme. Dupa mai bine de un an de cercetari, procurorii anticoruptie au stabilit ca inculpatii au pagubit o alta societate, folosind documente falsificate. Pentru recuperarea prejudiciului, statia de carburanti de pe Soseaua de Centura, in apropierea Soselei Focsani, ce apartine societatii "Rominvest" SRL Braila, a fost pusa sub sechestru asigurator.
Din probele administrate de procurorii anticoruptie a reiesit ca, in perioada noiembrie - decembrie 2005, cei cinci inculpati l-au indus in eroare pe reprezentantul legal al SC Amerom SA Galati, Nicolai Boghici, in legatura cu incheierea si derularea unui contract de vinzare-cumparare de motorina. Inculpatii au folosit bilete de ordin si facturi falsificate precum si inscrisuri contrafacute, cauzind un prejudiciu societatii comerciale in valoare de 49.319.616.000 ROL. Din aceste motive, administratorii societatii brailene au fost trimisi in judecata, Mihai Gabriel Selin pentru savirsirea infractiunilor de falsificare de monede sau alte valori, in forma continuata, inselaciune si instigare la fals in inscrisuri sub semnatura privata, iar Mihaela Angheluta pentru savirsirea infractiunilor de complicitate la inselaciune si instigare la fals in inscrisuri sub semnatura privata. "Asa cum au declarat pe intreg parcursul cercetarilor intreprinse de DNA Galati, clientii se declara nevinovati, singura culpa pe care si-o insusesc, de natura pur morala, fiind aceea ca au acceptat sa desfasoare, cu buna-credinta, relatii comerciale cu societatea SC Amerom SA, societate condusa de un personaj cel putin controversat, numitul Boghici Nicolai. Dosarul are ca prim termen de judecata data de 08.05.2007. Avem convingerea ca Tribunalul Galati, cu impartialitatea caracteristica, demonstrata inclusiv pe cercetarea unor aspecte preliminare in aceasta cauza, va pronunta o hotarire conforma starii de fapt", ne-a precizat avocatul celor doi administratori ai societatii "Rominvest" SRL Braila, Mihai Dragan.
Alaturi de cei doi, procurorii DNA au trimis in judecata inca trei administratori de firme, doua din Macin, judetul Tulcea si una din Galati, pentru savirsirea infractiunilor de complicitate la inselaciune si fals in inscrisuri sub semnatura privata, in forma continuata.

Statie de carburanti pusa gaj in timp ce administratorii erau cercetati penal

Pentru prejudiciul creat de cei cinci inculpati, partea vatamata s-a constituit parte civila in cauza. Astfel, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurator, pentru bunuri in valoare de aproximativ 44.222.000.000 ROL. Printre acestea se numara si statia de carburanti a societatii "Rominvest" SRL Braila despre care, insa, administratorul societatii pagubite sustine ca a fost gajata dinainte de a se lua aceasta masura. Acesta nu intelege cum de a fost posibil ca cei doi administratori sa poata face acest lucru chiar in timpul cercetarii penale.
"Dosarul care a plecat la Tribunalul Galati are un metru inaltime. Pe scurt, am luat o teapa de aproape 50 de miliarde. Este vorba despre un contract de vinzare-cumparare in baza caruia am platit 63 de miliarde de lei in avans si am primit marfa de 13 miliarde de lei. Practic, din 2.000 de tone de motorina ce urma sa-mi fie livrata, am primit doar 434,7 tone. Ei au inscenat livrarea prin mai multe firme, una dintre ele nici macar nu exista, si cu documente false. S-a pus sechestru asigurator pe o statie de carburanti si terenul aferent din Braila, bunuri pe care le-au gajat in timpul cercetarii penale unei alte societati de la care au luat marfa in valoare de 10 miliarde de lei, pe care nu au mai platit-o. La momentul de fata, ipoteca in cazul meu este de rangul 2, cea care isi va recupera prima data banii fiind societatea careia i s-au gajat bunurile. Nu inteleg cum a fost posibil sa le puna gaj in timpul cercetarii penale", ne-a precizat Nicolai Boghici, administratorul societatii "Amerom".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro