Pentru a găsi o tânără cunoscută cu o seară înainte, care îi dezvăluise doar că o cheamă "Nicole", un student canadian a trimis e-mailuri la 246 de persoane cu acelaşi prenume de la Universitatea din Calgary. Încântate de iniţiativă, tinerele contactate au luat apoi legătura unele cu altele şi şi-au dat întâlnire pentru a se cunoaşte, relatează AFP.
"Avem acum o reţea de Nicole", a povestit pentru AFP Nicole Manaog, studentă la comunicare.
Carlos Zetina, un student de la Universitatea din Alberta, a întâlnit-o pe Nicole Toetenel joia trecută, însă cum nu-i ştia decât prenumele, a contactat toate personale numite Nicole de la universitate printr-un e-mail cu titlul "te-am cunoscut seara trecută şi mi-ai dat un număr greşit", scrie Agerpres.
Spre ghinionul lui Carlos, Nicole Toetenel era o studentă olandeză venită la un program de schimb în Canada, aşa că nu avea o adresă de email afiliată universităţii. Celelalte Nicole, pe de altă parte, au început repede să schimbe între ele sute de mesaje. După continuarea acestor conversaţii pe reţelele de socializare - fără Carlos -, tinerele au decis să se întâlnească.
"Am creat o pagină de Facebook pentru noi (Nicolele) şi am vorbit online. E frumos că tehnologia ne-a permis să ne cunoaştem", a declarat pentru AFP Nicole Rathgeber, studentă la teatru.