Taximetriştii brăileni sunt obligaţi să-şi înlocuiască emblemele de identificare "TAXI", până la sfârşitul acestui an. Costurile vor fi suportate chiar de firmele de transport în regim taxi sau de persoanele autorizate în acest sens şi vor ajunge la aproximativ 125 lei/setul. Noile ecusoane vor avea un fond albastru cu literele de culoare roşie în relief şi vor fi valabile timp de 5 ani, începând cu 2015. Proiectul a fost aprobat miercuri, 16 aprilie, în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local Municipal şi a vizat mai exact modificarea unui singur articol dintr-o hotărâre HCLM din 2007 care făcea referire la forma şi culoarea emblemelor de identificare taxi.
Curios este că societatea care va executa contra cost aceste ecusoane este aceeaşi firmă care a câştigat licitaţia publică în 2004, în speţă "Vasarely Art Design" SRL din Piteşti. Cu alte cuvinte, s-a aprobat astfel şi prelungirea contractului încheiat între "Vasarely" şi Serviciul de Transport Public Local de Călători şi Administrare Portuară (STPLCAP) Brăila, în urmă cu 10 ani. Asta înseamnă că şi preţul de achiziţie al plăcuţelor de identificare va rămâne cel negociat în 2004, după cum se arată în hotărârea de Consiliu. Contactat telefonic, directorul serviciului public, Dan Gheorghe, a explicat că motivul pentru care va continua colaborarea cu firma din Piteşti este preţul convenabil pe care se va merge şi anul acesta: "Mergem tot cu firma din Piteşti, Vasarely, pentru că a oferit un preţ bun. Noi colaborăm cu ei din 2005 şi am fost mulţumiţi."
În proiectul de hotărâre se precizează că s-a optat pentru această formă şi culoare pentru a se putea face distincţie între taximetriştii care îşi respectă obligaţiile contractuale şi legale şi cei care vor încerca să se sustragă de la această operaţiune. În plus, mai spun autorităţile, se vor elimina astfel intenţiile anumitor taximetrişti de a apela la falsificarea vechilor embleme prin fotocopiere sau vor încerca să se sustragă de la plata redevenţei anuale. Emblemele de taxi vor fi schimbate ori de câte ori intervin modificări de genul: vânzare, schimbare maşină, tamponare, deteriorare sau furt, pe cheltuiala transportatorului autorizat.
Conform proiectului de hotărâre, activitatea de preschimbare trebuie să înceapă cu 1 septembrie 2014 şi să fie finalizată complet la data de 31 decembrie 2014. Mai trebuie adăugat că transportatorii autorizaţi prestează acest serviciu prin contract de delegare încheiat cu Serviciul de Transport Public Local de Călători şi Administrare Portuară (STPLCAP) Brăila.
După cum se arată în Registrul Comerţului, "Vasarely Art Design" SRL, îl are ca asociat unic pe Vasarhelyi Zoltan.