La solicitarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus marţi, 10 mai 2016, arestarea preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile, a inculpatului Costel Iordache, reţinut încă de luni, pe ordonanţă, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.
"Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale a rezultat că în ziua de duminică, 8 mai 2016, în jurul orei 10:50, Iordache Costel i-a aplicat persoanei vătămate Nichifor Eduard multiple lovituri de cuţit în zona toracelui (...) şi abdominale, unele penetrante cu hemopneumotorax cu pierdere de aproximativ un litru de sânge, leziuni ce necesită îngrijiri medicale pentru vindecare pe o perioadă de 25 - 30 de zile", precizează surse oficiale din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila.
Potrivit procurorilor care se ocupă de caz, leziunile suferite de bărbatul de 36 de ani, înjunghiat duminică, i-au pus acestuia viaţa în primejdie. Acesta este şi motivul pentru care agresorul este pus sub acuzaţie şi cercetat pentru tentativă de omor. Mandatul de arestare preventivă emis de Tribunalul Brăila este valabil pentru perioada 10 mai - 8 iunie 2016. Cercetările continuă, pentru lămurirea tuturor împrejurărilor în care s-a comis agresiunea şi pentru stabilirea răspunderii penale.
Reamintim că duminică, 8 mai 2016, în jurul orei 10:50, taximetristul Costel Iordache l-a atacat cu un cuţit pe Eduard Nichifor, de 36 de ani, în plină stradă, în zona Gospodina, după care a părăsit locul faptei. Potrivit martorilor, scandalul ar fi debutat cu o şicanare în trafic între cei doi brăileni implicaţi, ambii şoferi. Când Nichifor a oprit autoturismul, taximetristul Iordache s-a repezit asupra lui cu un cuţit, cu care l-a înjunghiat mai multe ori în torace şi abdomen. Agresorul a fost reţinut a doua zi şi pus sub acuzaţie, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.
După publicarea, pe site-ul "Obiectiv - Vocea Brăilei", a ştirii despre arestarea taximetristului de la Gospodina, pe mailul redacţiei au sosit mai multe mesaje potrivit cărora victima atacului de duminică n-ar fi fost chiar "uşă de biserică", pe numele său şi al altor tineri din zonă fiind formulate mai multe sesizări la poliţie. "S-au făcut sesizări şi la poliţie, dar domnii (...) nu au luat nicio măsură împotriva acestor ordinari. Până la urmă, ajungem să ne facem singuri dreptate!", se precizează într-un mesaj trimis, ieri, pe adresa redacţiei "Obiectiv".