Mergi la conţinutul principal

Taximetristii braileni protesteaza in capitala

Conducerea organizatiei teritoriale a Asociatiei Nationale a Patronatelor Operatorilor de Transport in Regim de Taxi (ANPOTRT) a anuntat ca la protestul de miine, din Bucuresti, organizat de asociatie, va participa si o delegatie braileana. "Miscarea de protest este programata pentru joi, 10 aprilie, iar in cursul zilei de miercuri, noi, membrii asociatiei locale ne vom intilni pentru a stabili componenta acestei delegatii", ne-a declarat Victoras Filip, presedintele "Taxi AS" si reprezentant al ANPOTRT in Braila. Sursa citata a explicat ca principalele nemultumiri ale membrilor asociatiei la nivelul intregii tari se refera la o serie de modificari aduse Legii Taximetriei precum si la tergiversarea organizarii acestei activitati. "Recent, legea noastra a fost schimbata si drept urmare a fost scoasa o prevedere importanta si anume cu privire la consultarea asociatiilor profesionale de catre municipalitati in momentul in care se iau decizii importante cu privire la serviciul de taxi. De exemplu, nu mai sintem consultati atunci cind se stabileste numarul maxim de taxiuri care pot circula in municipiu, ceea ce este grav in opinia noastra", a incheiat sursa citata adaugind ca lipsa locurilor de parcare si a statiilor de taxi sint alte revendicari pe care le vor sustine in actiunea de protest de la Bucuresti.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro