Senatul a adoptat zilele acestea, în calitate de primă Cameră, un proiect de lege care prevede că persoanele fizice sau juridice care efectuează transport public de persoane cu un autoturism fără autorizaţie vor fi sancţionate cu amendă între 1.000 şi 5.000 de lei.
Prevederea este necesară pentru completarea cadrului legislativ în acest sector de activitate întrucât Legea 38/2003 a taximetriei, deşi prevede că "transportul în regim de taxi sau transportul în regim de închiriere se pot executa numai de transportatori autorizaţi", nu conţine sancţiuni concrete pentru încălcarea acestei prevederi.
Conducerea Serviciului de specialitate din subordinea municipalităţii a explicat că în Brăila a existat în urmă cu câţiva ani acest fenomen al taximetriei fără autorizaţie, însă prin controale repetate a fost diminuat, ajungându-se la zero cazuri depistate de la începutul acestui an şi până în prezent.
Pentru a intra în vigoare proiectul trebuie adoptat şi de Camera Deputaţilor şi apoi promulgat de preşedinte.