Ziarul "Obiectiv - Vocea Brăilei" a inițiat o nouă rubrică "Să iubim natura" cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.
Am lucrat mulți ani la fosta Secție de Științele Naturii din cadrul Muzeului Brăilei și citind de curând un articol al unei colege din țară legat de taxidermie, am zis că ar fi un subiect interesant, o meserie ce este greu de prins în zilele noastre și care este din ce în ce mai rar întâlnită.
Taxidermia (din greacă pentru "aranjament al pielii"), cunoscută în română sub termenul de împăiere, este meșteșugul și arta prelucrării, respectiv a reproducerii animalelor în scopul prezentării publice sau particulare, așa cum ar fi în muzeele de științe naturale sau sub formă de trofee de vânătoare.
Îmi amintesc perioada când am acceptat să merg să învăț să împăiez, cum se spune pe înțelesul tuturor. În țară nu există multe persoane care să te învețe așa ceva și chiar dacă ar accepta să te primească să vezi cum se face, este complicat să înveți din prima, ai avea nevoie, după părerea mea, de cel puțin o lună de practică și poate câteva piese pe care sigur le-ai strica până să înveți.
Am mers să învăț să împăiez undeva la un muzeu în țară, nu am să dau numele din motive obiective. Am stat cinci zile, timp în care am mers zi de zi la acel muzeu și am prins aproape toate etapele acestui meșteșug până la cea mai importantă etapă când, spre uimirea mea, cei ce trebuiau să mă învețe au ajuns un pic mai devreme la muncă și piesa era deja aranjată pe corpul artificial, construit în lipsa mea.
Pentru a înțelege această activitate, trebuie să știți faptul că majoritatea celor care vor astfel de piese naturalizate sunt vânătorii deoarece doresc să aibă aceste trofee ca amintire. O altă categorie care dorește să păstreze ca amintire un animal sau chiar o parte din acesta sunt cei cărora le-au murit un animal de companie la care țineau foarte mult. Ca exemplu, am să vă spun că atunci când lucram la Muzeul de Științe ale Naturii am fost sunat de cineva căruia îi murise un câine de talie mare și dorea să îl împăieze.
Muzeele au fost cele care au păstrat patrimoniu de acest tip, atât piese împăiate cât și o altă categorie numită balg. Pentru a înțelege ce înseamnă balgul am să vă dau câteva rânduri despre aceasta. Cele mai multe exemplare din colecții se păstrează sub formă de balg, adică pieile nu se montează pe corpul artificial ci sunt păstrate în scop științific, umplute cu vată, se notează datele importante despre piesă, adică locația de unde a fost recoltat, denumirea științifică și persoana care a recoltat animalul.
Sunt cazuri în care se păstrează doar craniul animalului, care se prepară după o anume rețetă ca să poată fi expus și păstrat în depozite pe termen lung. Pielea este curățată și tratată cu alcool și substanțe de conservare, cum ar fi acidul salicilic și acidul boric, iar corpul este înlocuit cu unul sintetic, un mulaj prefabricat din spumă poliuretanică, fie sculptat din polistiren, sau construit din sârmă. În trecut, acest lucru se realiza cu paie, de unde și numele activității, împăiere. Capul și extremitățile sunt fixate de corp cu sârmă, care permite așezarea lor în poziția necesară. Ceea ce vă pot spune este faptul că nu am reușit să împăiez niciun animal astfel încât să spun sincer că rezultatul este unul mulțumitor, adică nu am fost deloc mulțumit de ceea ce trebuia să fie rezultatul final.
La începuturile taxidermiei, în muzee erau aduse animale împușcate, iar piesele împăiate deveneau piese ce puteau fi expuse și în același timp erau materiale importante de studiu și cercetare pentru specialiștii din muzee. Acum, având în vedere faptul că o mare parte din animale se vânează doar în anumite condiții, majoritatea animalelor provin dintre cele găsite rănite sau chiar bolnave ce nu mai pot fi salvate. Taxidermia reptilelor și amfibienilor este foarte complicată. În cazul reptilelor, pielea își pierde culoarea în urma conservării și de obicei trebuie revopsită solz cu solz, în timp ce la amfibieni, pe lângă pierderea culorii, jupuirea poate distorsiona (lărgi) pielea. Astfel, mai ales la amfibieni, se practică de regulă alte metode, precum conservarea în alcool sau formalină (formol) sau reproducerea lor din rășină epoxidică sau lut.
În acest moment, în țara noastră, se mai pot împăia animale doar prin muzee sau dacă există persoane care au reușit să învețe acest lucru de la cineva, în particular.
Pentru a putea reuși să împăiezi animale și să le redai trăsăturile cât mai natural posibil, ai nevoie de materiale de calitate, care se găsesc destul de greu în România, să cunoști ceva taxonomie și, de ce nu, să deții arta de a modela corpurile cât mai asemănător posibil cu realitatea.
https://www.sor.ro/trei-stiinte-cu-legaturi-nebanuite-taxidermia-taxonomia-si-ornitologia/
