Mergi la conţinutul principal

Tatăl pedofil şi-a pus ştreangul de gât

Bărbatul care şi-a abuzat sexual propriile fiice, timp de un an de zile, şi-a pus ştreangul de gât în timp ce se afla după gratii în Penitenciarul Galaţi. Cuprins probabil de remuşcări şi speriat de gândul că îşi va petrece ani buni în închisoare, Dumitru Şerban, în vârstă de 40 de ani, din comuna brăileană Gradiştea, a decis să îşi încheie socotelile cu viaţa. Ieri, bărbatul se afla internat în stare gravă la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului de Urgenţă "Sf. Andrei" Galaţi, însă şansele de supravieţuire erau minime.

Incidentul s-a produs în dimineaţa zilei de 30 octombrie, în jurul orei 5.20, când Dumitru Şerban a intrat în baie fără să fie văzut de vreunul dintre colegii de celulă. A încercat să se spânzure cu un ştreang confecţionat dintr-o cămaşă uzată, pe care l-a agăţat de o ţeavă. La scurt timp, sinucigaşul a fost găsit inconştient, cu ştreangul de gât, de un coleg de celulă. "Bărbatul arestat preventiv pentru infracţiunea de viol a fost descoperit în baia camerei de deţinere de un coleg, în timp ce încerca să se sinucidă. Acesta a alertat imediat cadrele din serviciul de pază şi cel medical, care au acordat primul ajutor. S-a apelat Serviciul de Urgenţă 112 , manevrele de resuscitare fiind continuate de cadrele medicale ale Serviciului de Ambulanţă", a declarat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranţă din Galaţi, inspector Gianina Crăciun.

Readus la viaţă de medici, Dumitru Şerban a fost transportat de urgenţă la spital, unde a fost internat la Secţia de Terapie Intensivă.
Starea lui este însă foarte gravă, astfel că medicii nu îi dau prea multe şanse de supravieţuire. "Pacientul este în comă profundă, fiind ventilat mecanic. Are o stare foarte gravă", a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Galaţi, dr. Nicolae Bacalbaşa.

Tatăl pedofil a fost arestat preventiv în luna august şi, ulterior, trimis în judecată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila pentru comiterea infracţiunii de viol şi incest. Tot în august, bărbatul a fost depus la Penitenciarul Galaţi şi urma să se prezinte în faţa judecătorilor pentru a-şi primi sentinţa.

Bărbatul a început să îşi violeze fiicele la o săptămână după moartea soţiei

Tatăl care şi-a batjocorit luni la rând cele două fiice, în vârstă de 13 şi respectiv 14 ani, trăia în condiţii greu de imaginat într-o casă din satul Ibrianu, comuna Gradiştea. În ziua de 5 august, agenţii de la Postul de Poliţie Gradiştea s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că Dumitru Şerban a întreţinut raporturi sexuale cu fiicele sale. Echipa care a desfăşurat primele cercetări a stabilit că minorele erau abuzate sexual de tată, de peste un an de zile. Deşi nimeni nu îl credea în stare de aşa ceva, ajuns în faţa anchetatorilor, bărbatul a recunoscut că la o săptămână după moartea soţiei şi-a violat una dintre fete, apoi, la o lună de la înmormântare, pe cea de-a doua.


Individul s-a căsătorit în 1991 cu Dobriţa, cu care a trăit în aceeaşi casă sărăcăcioasă până anul trecut, în august, când aceasta a murit în urma unui infarct. Din momentul respectiv, Dumitru a rămas singur cu cei cinci copii, un băiat în vârstă de 17 ani, care locuia singur într-una din camere, o fată de 14 ani, încă una de 13 ani, şi doi băieţi de 5 şi respectiv 4 ani. Cele două fete ocupau un pat dintr-o cameră, iar tatăl dormea într-un pat cu cei doi băieţi mai mici, în cealaltă cameră. Coşmarul pentru fata cea mare, în vârstă de 14 ani la momentul respectiv, a început la o săptămână după ce şi-a înmormântat mama. Beat fiind, tatăl său a bătut-o şi o forţat-o să întreţină relaţii sexuale cu el, ameninţând-o cu bătăi şi mai crunte dacă ar spune cuiva. La 3 săptămâni de la primul viol asupra ei, Dumitru a tăbărât şi pe fata mai mică, urmând acelaşi tipic. A bătut-o şi a ameninţat-o să nu spună nimanui. Apoi, vreme de aproape un an, bestia le-a violat pe rând pe cele două fete, având grijă ca atunci când o nenorocea pe una, cealaltă să nu fie acasă. Şi mai îngrozitor e faptul că o dată, în timp ce o viola pe fata mai mare, fratele acesteia a intrat în camera peste ei, însă nu a făcut nimic pentru a-şi scăpa sora. De câte ori se îmbăta crunt, cam de două ori pe săptămână, cum a povestit anchetatorilor, Dumitru îşi viola fetele. De altfel, aceasta a şi fost scuza găsită în faţa poliţiştilor şi procurorilor, că era beat de câte ori şi-a violat fetele şi că nu şi-a dat seama ce face.

Drama surorilor violate a continuat însă şi după ce tatăl lor a fost săltat de oamenii legii, ele fiind plimbate de la o rudă la alta. Iniţial, minorele, în vârstă de 13 şi respectiv 14 ani, şi cei doi fraţi mai mici, au fost luaţi în grijă de familia unchiului patern. La scurt timp, familia acestuia a încercat să scape de copii, ducându-i la rudele din partea mamei, în localitatea Şuţeşti, pentru ca apoi să îi readucă la Gradiştea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro