• evenimentul va avea loc duminică, 3 noiembrie 2019, la Centrul de Creaţie din Brăila
Duminică 3 noiembrie 2019, între orele 10,30-11,30, la Centrul de Creaţie din Brăila, Sala “PRO ARTE” va avea loc un eveniment dedicat iubitorilor de tango argentinian. Programul cuprinde scurt metraje care ilustrează istoria tangoului argentinian; prezentarea Şcolii Mariposita de San Telmo/Buenos Aires (Şcoala Carolinei); proiecţii care ilustrează tradiţia culturală a Brăilei;
scurt istoric al tangoului brăilean - cu referire la interpreţii de tango Cristian Vasile şi Jean Moscopol.
La eveniment participă Carolina Bonaventura - dansator, coregraf şi instructor de tango tradiţional argentinian; Juan Jose Felix - Ataşat Cultural al Ambasadei Argentinei la Bucureşti; Mirela Roşu şi Georgio Panico - instructori de tango salon argentinian, Şcoala de tango Urquiza din Bucureşti.