Un bărbat din oraşul Ianca s-a ales cu dosar penal după ce a fost implicat într-o tamponare şi s-a constatat că era băut.
Pe 10 aprilie, ora 14.15, la sediul Poliţiei oraşului Ianca s-au prezentat doi conducători auto, unul de 47 de ani, din Ianca, şi altul de 65 de ani, din municipiul Brăila. Cei doi fuseseră implicaţi într-o tamponare, pe DN 2B, în comuna Mircea Vodă. "În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat că şoferul de 47 de ani avea în aerul expirat 1,01 mg/l alcool pur. Acesta a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei şi i-a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului", a precizat agent şef. adj Camelia Bucur din cadrul Biroului de Presă al IPJ Brăila.
În aceeaşi zi, poliţişti din cadrul Secţiei 5 de Poliţie Rurală Viziru, pe timpul unei acţiuni desfăşurate pe linia circulaţiei rutiere, l-au depistat în trafic, pe raza comunei Zăvoaia, pe un localnic de 38 de ani. El conducea un moped neînregistrat în circulaţie şi fără să deţină permis de conducere. S-a ales şi acesta cu un dosar penal.