* o șoferiță a vrut să întoarcă și a intrat pe o străduță paralelă cu Gării, însă când a revenit pe Griviței nu s-a asigurat și s-a tamponat cu un alt autoturism * cele două mașini au ajuns pe contrasens, una ricosând într-un alt autoturism parcat
Miercuri, 17 octombrie, ziua tamponărilor. După ce dimineață trei autoturisme s-au tamponat în zona Barieră, acum alte trei mașini au fost implicate într-o tamponare pe strada Griviței.
După primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că o șoferiță care circula cu un Peugeot pe str. Griviței a vrut să întoarcă și a intrat pe o străduță paralelă cu G-ral Eremia Grigorescu. Numai că atunci când a revenit pe str. Griviței nu s-a asigurat și s-a tamponat cu un alt autoturism. În urma impactului, cele două mașini au ajuns pe contrasens, iar una dintre ele a ricoșat într-un al treilea care era parcat.
Șoferii implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Nu au rezultat victime în urma evenimentului rutier.