* un şofer băut nu a mai putut stăpâni volanul şi a lovit alte trei autoturisme * din fericire, în urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale
A izbit trei maşini, după ce s-a urcat băut la volan. Vineri seara, un brăilean de 39 de ani conducea autoturismul pe Bulevardul Dorobanţilor, dinspre strada 1 Decembrie 1918 spre strada Şcolilor. La un moment dat, acesta a pierdut controlul volanului şi a lovit alte trei autoturisme. În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale.
Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi l-au testat cu aparatul etilotest pe conducătorul auto vinovat. Acesta avea o îmbibaţie alcoolică de 0,60 mg-l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.