Mergi la conţinutul principal

Tainele lecturii la Biblioteca Judeţeană

Peste 50 de elevi de la Colegiul Economic "Ion Ghica" au participat la întâlnirea cu scriitorii brăileni Marian Coman şi Cristian Robu Corcan, întâlnire moderată de şeful secţiei pentru copii şi tineret, Adelina Ioana. Adolescenţii şi-au spus impresiile despre cele mai recente cărţi pe care le-au citit, iar Marian Coman şi Cristian Robu Corcan le-au vorbit despre literatura contemporană. La eveniment, alături de elevi au fost şi profesoarele Marioara Bordeeanu şi Pompilia Maraloiu. Pentru următoarea întâlnire, copiii vor citi "Chira Chiralina" de Panait Istrati, "Bătrânul şi marea" de Ernest Hemingway şi "De veghe în lanul de secară" de J. D. Salinger, urmând să discute pe marginea celor trei cărţi. "Copiii îşi vor prezenta opiniile şi vom încerca să construim aici o adevărată şcoală de interpretare. Vrem să fim un intermediar între şcoală şi elevi, să le dezvoltăm gustul pentru literatura şi arta de calitate", a precizat Adelina Ioana.

Aceste întâlniri vor avea loc bilunar şi urmăresc informarea tinerilor brăileni despre cultura locală, regională, naţională şi europeană. Temele de discuţie sunt propuse de Biblioteca Judeţeană sau de participanţi. Este un proiect finanţat de Ministerul Tineretului şi Sportului, prin intermediul Direcţiei Judeţene de Tineret Brăila, care urmăreşte valorizarea educaţiei culturale prin lectură şi interpretare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro