Ma bucur ca am reusit sa ne apropiem. De citiva ani, in fiecare simbata, imi dati posibilitatea sa vorbim, sa fim impreuna, sa intelegem ce e de inteles, ce este cu sufletul nostru, ce anume ne doare. Faptul ca un om se hotaraste sa scrie, chiar sub acoperirea anonimatului e foarte important. Atunci cind ajungi sa pui pe hirtie ceea ce te framinta, inseamna ca te-ai gindit mult la acel ceva, ca ai reusit sa-l cristalizezi, ba chiar sa-l definesti. Pentru ca asta este una din caracteristiciile suferintei psihice - te apasa, dar nu stii bine ce, cum sa definesti acel ceva. Te siciie, te deranjeaza, dar nu-l poti defini. Si atunci e nevoie ca tu sau altcineva sa puna intrebari. Prin discutia pe care o purtam, fie in cabinet, fata in fata, fie (la inceput) sub acoperamintul anonimatului, atunci cind un om imi scrie ajungem sa formulam intrebari care, cu siguranta, trebuia spuse de mult si care odata formulate cer cu tarie raspunsuri. Raspunsuri de care depinde rezolvarea problemei.
E bine ca am gasit acea cale pentru a va stimula valul de intrebari, e bine ca v-am obisnuit cu stilul acesta meditativ, reflexiv, cum vreti sa-i spuneti... E bine ca ne obisnuim pe zi ce trece sa cautam si dincolo de ceea ce vor altii sa vedem. Asta pentru sanatatea noastra psihica.
Bogdan, 17 ani
Ti se pare ca esti tinut prea din scurt in comparatie cu alti copii de virsta pe care o ai tu. Ti-ai dori mai multa libertate, ti-ai dori sa poti sa-ti exprimi si tu un punct de vedere, sa fie luat in calcul si punctul tau de vedere. Ma intrebi cum sa faci pentru a reusi sa-i convingi pe ai tai ca ai crescut destul de mult, ca ar fi cazul sa nu te mai trateze doar ca pe cel mic, caruia poti sa-i spui si sa-i dictezi toate. Spui ca nu stii cit vei mai putea rezista in stilul acesta si iti este frica sa nu izbucnesti fara a te mai putea controla.
Bogdane, intr-adevar, ai crescut, chiar daca ai tai nu au observat, sau mai bine zis n-au constientizat lucrul asta. Vreau doar sa-ti spun ca e ceva normal, tipul de comportament de care imi vorbesti tu. Oameni deja casatoriti, care au propriii lor copii, patesc ce patesti si tu. Pentru parinti, indiferent cine esti, ce devii, ce pozitie sociala ocupi, copilul ramine tot copil, parintele oricum le stie pe ale lui. In felul lui, si parintele se considera neinteles de propriul sau fiu, de propriii sai copii. E o chestie normala, imposibilitatea unora de a intelege valorile celorlalti. In cazul tau, iti spun urmatoarele. Faci parte dintr-o generatie mult mai deschisa, cu mult mai putine tabuuri si cu o mult mai mare capacitate de intelegere. Incearca sa intelegi tu situatia, limitele pe care le au ei in a intelege diferite aspecte. Ai rabdare si intelepciune pentru a dovedi ca meriti incredere.
Oricum tu ai de cistigat.
Livia, 32 ani
Practic, nici nu stii daca poti sa spui ca ai o problema. Esti casatorita, ai o situatie materiala destul de buna, sotul tau are un job destul de bun, va puteti permite destul de mult, dar... Ceva te nemultumeste si nu prea poti sa definesti ce este acel ceva. Singurul element pe care il poti reprosa actualei situatii este acela ca aveti o viata de familie destul de saraca. Poti spune ca este sarbatoare atunci cind sinteti impreuna. Slujba sotului tau este foarte solicitanta, este mai mult plecat, tu ramii doar cu copilul, cu care nu poti discuta multe lucruri. I-ai spus sotului tau despre aceste nemultumiri ale tale, dar el a zimbit si a ridicat din umeri.
Ce-i de facut?
Cred ca esti constienta de faptul ca daca el renunta la acel job destul de banos, situatia voastra financiara s-ar deteriora destul de mult. Atunci ai fi multumita? Esti sigura ca atunci nu te vor deranja lipsurile materiale?
E intr-adevar o solutie ca el sa renunte la acel job bine platit si sa stea cu voi acasa. Va fi bine atunci? Vei fi in stare sa accepti situatia? Gindeste-te bine.
E bine ca am gasit acea cale pentru a va stimula valul de intrebari, e bine ca v-am obisnuit cu stilul acesta meditativ, reflexiv, cum vreti sa-i spuneti... E bine ca ne obisnuim pe zi ce trece sa cautam si dincolo de ceea ce vor altii sa vedem. Asta pentru sanatatea noastra psihica.
Bogdan, 17 ani
Ti se pare ca esti tinut prea din scurt in comparatie cu alti copii de virsta pe care o ai tu. Ti-ai dori mai multa libertate, ti-ai dori sa poti sa-ti exprimi si tu un punct de vedere, sa fie luat in calcul si punctul tau de vedere. Ma intrebi cum sa faci pentru a reusi sa-i convingi pe ai tai ca ai crescut destul de mult, ca ar fi cazul sa nu te mai trateze doar ca pe cel mic, caruia poti sa-i spui si sa-i dictezi toate. Spui ca nu stii cit vei mai putea rezista in stilul acesta si iti este frica sa nu izbucnesti fara a te mai putea controla.
Bogdane, intr-adevar, ai crescut, chiar daca ai tai nu au observat, sau mai bine zis n-au constientizat lucrul asta. Vreau doar sa-ti spun ca e ceva normal, tipul de comportament de care imi vorbesti tu. Oameni deja casatoriti, care au propriii lor copii, patesc ce patesti si tu. Pentru parinti, indiferent cine esti, ce devii, ce pozitie sociala ocupi, copilul ramine tot copil, parintele oricum le stie pe ale lui. In felul lui, si parintele se considera neinteles de propriul sau fiu, de propriii sai copii. E o chestie normala, imposibilitatea unora de a intelege valorile celorlalti. In cazul tau, iti spun urmatoarele. Faci parte dintr-o generatie mult mai deschisa, cu mult mai putine tabuuri si cu o mult mai mare capacitate de intelegere. Incearca sa intelegi tu situatia, limitele pe care le au ei in a intelege diferite aspecte. Ai rabdare si intelepciune pentru a dovedi ca meriti incredere.
Oricum tu ai de cistigat.
Livia, 32 ani
Practic, nici nu stii daca poti sa spui ca ai o problema. Esti casatorita, ai o situatie materiala destul de buna, sotul tau are un job destul de bun, va puteti permite destul de mult, dar... Ceva te nemultumeste si nu prea poti sa definesti ce este acel ceva. Singurul element pe care il poti reprosa actualei situatii este acela ca aveti o viata de familie destul de saraca. Poti spune ca este sarbatoare atunci cind sinteti impreuna. Slujba sotului tau este foarte solicitanta, este mai mult plecat, tu ramii doar cu copilul, cu care nu poti discuta multe lucruri. I-ai spus sotului tau despre aceste nemultumiri ale tale, dar el a zimbit si a ridicat din umeri.
Ce-i de facut?
Cred ca esti constienta de faptul ca daca el renunta la acel job destul de banos, situatia voastra financiara s-ar deteriora destul de mult. Atunci ai fi multumita? Esti sigura ca atunci nu te vor deranja lipsurile materiale?
E intr-adevar o solutie ca el sa renunte la acel job bine platit si sa stea cu voi acasa. Va fi bine atunci? Vei fi in stare sa accepti situatia? Gindeste-te bine.
