Tabără pentru copiii din Parohia Movila Miresii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Cu binecuvântarea ierarhului Dunării de Jos

Tabără pentru copiii din Parohia Movila Miresii

* însoțiți de preotul paroh Bogdan Ionescu, 15 copii din grupul cetehetic "Sf. Stelian Paflagonul", Movila Miresii, au îmbrăcat straie populare românești și au vizitat Catedrala "Nașterea Domnului" și Biserica Greacă din Brăila * în aceeași zi, copiii au fost oaspeții Mănăstirii "Sf. Pantelimon" Lacu Sărat, unde au fost întâmpinați de însuși ÎPS Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos * ierarhul le-a fost gazdă, ghid și îndrumător preț de câteva ore

 

Continuă seria taberelor de vară pentru copii organizate în cadrul programului eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, pe toată perioada vacanței mari și în toate parohiile creștin-ortodoxe. Sute de copii și tineri din județele Brăila și Galați - cei mai mulți din mediul rural - au putut petrece câte o zi de neuitat împreună cu părinții lor spirituali, fie în municipiul Brăila, fie la Așezământul eparhial de pe lângă Mănăstirea "Sf. Mare Mucenic Pantelimon" Lacu Sărat, unde s-au bucurat de ospitalitatea monahiilor și au gustat din bunătățile pregătite de acestea. O astfel de tabără a fost organizată luni, 23 august, pentru copiii din Movila Miresii.

"Pe 23 august, cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, 15 tineri din grupul catehetic "Sfântul Stelian Paflagonul" al Parohiei Movila Miresii au fost beneficiarii programului eparhial de tabere desfășurat în Arhiepiscopia Dunării de Jos. La orele dimineții, tinerii îmbrăcați în portul popular specific zonei s-au reunit în biserica cu hramul "Duminica Tuturor Sfinților" din Movila Miresii, pentru a se ruga și a se pregăti pentru deplasarea la Brăila", a precizat părintele Rareș Bucur, consilier eparhial, în cadrul unui comunicat. 

Însoțiți de preotul paroh Bogdan Ionescu, de la Movila Miresii, copiii au vizitat mai întâi Catedrala "Nașterea Domnului", din Bariera Călărașilor, zisă și "Catedrala Libertății", apoi au poposit la Biserica "BunaVestire", din Centrul Vechi, o adevărată buijuterie arhitectonică a Brăilei, restaurată zilele acestea (Biserica Greacă). De la Biserica Greacă, oaspeții au purces la Mănăstirea "Sfântul Mare Mucenic Pantelimon" Lacu Sărat, unde, prin bunăvoința maicii starețe, au vizitat Muzeul etnografic și celelalte spații care alcătuiesc ansambul monahal. Cu acest prilej, copiii de la Movila Miresii au primit informații despre istoricul, arhitectura și alte elemente care definesc locurile vizitate.

"Ajunși la Așezământul social-filantropic "Sf. M. M. Pantelimon" Lacu Sărat la orele prânzului, copiii au avut bucuria de a se întâlni cu Înaltpreasfințitul Părinte Casian, care, pentru câteva ore, le-a fost gazdă, ghid și îndrumător în spațiul natural și primitor al Așezământului de la malul cunoscutului lac din apropierea municipiului Brăila. Împreună cu ierarhul locului, copiii s-au rugat în Capela "Sf. Pantelimon" din cadrul Așezământului eparhial, au servit masa și au vizitat spațiile care compun această instituție socială în cadrul căreia este amenajată și funcționează o clinică dotată cu aparatura necesară pentru tratamente specializate de fizioterapie", a mai spus părintele consilier Rareș Bucur.

Copiii au primit din partea Părintelui Arhiepiscop nu doar sfaturi, ci și daruri de suflet: cărți de rugăciune, câteva volume cu articole ale tinerilor din eparhie, apărute la Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, o ediție a Noului Testament, precum și iconițe. La rândul său, grupul catehetic de la Parohia Movila Miresii i-a oferit ierarhului Dunării de Jos un buchet de flori și un album-portofoliu cu imagini și însemnări de la diferite programe desfășurate.

Ore în șir, plini de energie, copiii de la Movila Miresii s-au recreat pe malul Lacului Sărat și au participat la activități sportive, jocuri recreative și concursuri, vegheați îndeaproape și îndrumați cu dragoste părintească de ierarhul Dunării de Jos. Iar la finalul zilei, copiii i-au mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru sfaturile și pentru darurile oferite.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro