Târg de animale în Obor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Târg de animale în Obor

În acest week-end, Administraţia Pieţelor şi Târgurilor va inaugura târgul de animale în incinta Oborului situat pe şoseaua Râmnicu Sărat, investiţie susţinută din surse proprii de societatea aflată în subordinea municipalităţii. Aşa cum a explicat conducerea SC "APT" Brăila, suprafaţa alocată acestui târg autorizat este situată în partea din spate a oborului, iar intrarea se face prin lateralul incintei, prin drumul de acces la parcarea firmei de salubritate "ECO" SA. Spaţiul delimitat este împărţit pe mai multe sectoare: cabaline, caprine, ovine, bovine şi păsări. "Investiţia, în valoare de aproximativ 55.000 lei, a fost realizată cea mai mare parte în regie proprie, cu excepţia asigurării utilităţilor publice. Cu sprijinul celor de la Direcţia Sanitar Veterinară sperăm să obţinem o derogare pentru a putea primi, totuşi, în acest târg şi suine dat fiind faptul că se apropie sărbătorile de iarnă, când animalele din această specie sunt mai căutate", ne-a declarat Costel Bălan directorul SC "APT" SA Brăila. Important de menţionat că în cursul zilei de ieri, au fost aprobate de către consilierii municipali şi tarifele ce vor fi percepute în acest târg de animale. Astfel, pe categorii de animale, vor fi percepute tarife de 15 lei/cap în cazul speciilor bovine, cabaline, la porcinele de peste 6 luni - 10 lei/cap, la ovine, caprine şi porcine (până în 6 luni) - 8 lei/cap şi 2 lei pentru fiecare găină sau curcan adus spre vânzare în târg. La pui şi porumbei tariful este calculat la metru pătrat, în funcţie de dimensiunea cuştii: 5,8 lei/mp, tarif ce fusese de altfel stabilit şi aprobat printr-o altă hotărâre de Consiliu Local. "Avem deja şi un medic veterinar care va fi prezent pe parcursul târgului în incinta amenajată, el urmând să verifice documentele însoţitoare necesare comercializării animalelor. După controlul sanitar-veterinar, animalele vor fi dirijate pe sectoarele de comercializare dotate cu umbrare, stănoage şi adaptori, putând fi debarcate direct din mijloacele de transport în care au fost aduse sau comercializate", a mai spus sursa citată.
Programul de funcţionare este în fiecare duminică, în intervalul orar 6.00 - 12.00.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro