• procurorii brăileni l-au trimis în judecată pe Elvis-Gabriel Dache, de 23 de ani, cercetat pentru vătămare corporală, după ce, în septembrie anul trecut, Dache a accidentat o tânără chiar pe trecerea de pietoni, proiectând-o pe carosabil • Corina P. a avut nevoie de 120 de zile de îngrijiri medicale • conducătorul auto a declarat că a fost orbit de farurile unei maşini care venea din sens opus
Anchetă ajunsă la final într-un grav accident rutier produs noaptea, la intersecţia Calea Călăraşilor cu Aleea Cocorilor (blocul C, cartier Viziru III), în zona “Gospodina”, soldat cu rănirea gravă a unei tinere aflată chiar pe trecerea de pietoni.
Astfel, procurorul Marius Iacob, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Elvis-Gabriel Dache, în vârstă de 23 de ani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Dache a accidentat-o pe brăileanca Corina P., provocându-i leziuni ce au necesitat 100- 120 de zile de îngrijiri medicale. Tânăra solicită în cadrul procesului penal 15.000 de euro daune materiale şi 50.000 euro daune morale.
“Victima a fost proiectată la o distanţă considerabilă înspre staţia de autobuz Gospodina”
În seara zilei de 14 septembrie 2016, ora 22:45, dispeceratul Poliţiei Rutiere a fost sesizat în legătură cu un accident rutier produs pe Calea Călăraşilor, în zona intersecţiei cu Aleea Cocorilor, eveniment soldat cu rănirea unei persoane. Potrivit procurorului de caz, deplasându-se la faţa locului, poliţiştii de la Rutieră au găsit staţionat pe banda a doua a sensului de mers dinspre strada Pontonieri către strada Industria Sârmei autoturismul marca Ford Focus care prezenta avarii. Încă de la început, oamenii legii au stabilit că autoturismul fusese condus de Elvis-Gabriel Dache, posesor al permisului de conducere categoria B din anul 2013. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu consumase alcool. A fost apoi refăcut filmul accidentului de la “Gospodina”
Potrivit anchetatorilor, în seara respectivă, inculpatul Elvis-Gabriel Dache conducea autoturismul Ford Focus pe banda I a Căii Călăraşilor, circulând dinspre strada Pontonieri către strada Industria Sârmei, în spatele unui autovehicul. Ajuns în apropiere de intersecţia cu Aleea Cocorilor, înainte de marcajul pietonal (semnalizat corespunzător) Dache a efectuat manevra de schimbare a direcţiei de mers către stânga şi a pătruns pe banda a II-a, pentru a depăşi autoturismul aflat în faţa sa. Procurorul de caz precizează: “În aceste împrejurări, autoturismul condus de inculpat a accidentat-o cu partea frontală pe P. C., care se afla împreună cu prietenul său O.F. pe marcajul pietonal, în traversarea carosabilului dinspre dreapta către stânga sensului de mers a autoturismului. Inculpatul era însoţit de martora Ş.T.A., ocupanta locului din dreapta faţă, M.F.D. respectiv A.A.M., ocupanţi ai locurilor din spate”.
După sesizarea poliţiei, s-a trecut la cercetarea locului faptei şi s-a întocmit un proces-verbal semnat de inculpatul Elvis-Gabriel Dache.
În acest timp, tânăra accidentată pe trecerea de pietoni se afla la spital. Potrivit Raportului de expertiză medico-legală întocmit de Serviciul de Medicină Legală Brăila, P. Corina, victima accidentului rutier din septembrie anul trecut, a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 100 - 120 de zile de îngrijiri medicale, fără a-i fi pusă viaţa în primejdie.
Expertiza tehnică auto efectuată a stabilit că, în momentele premergătoare apariţiei situaţiei periculoase, autoturismul condus de Elvis-Gabriel Dache se deplasa cu viteza de 86,80 km/h, iar în momentul impactului cu pietonul cu viteza de 57,83 km/h. Impactul s-a produs pe marcajul pietonal, după cum reiese şi din imaginile surprinse de camerele de supraveghere amplasate în zonă, la o distanţă de 9,5 metri după debutul urmelor de frânare (!). Expertul precizează că e foarte posibil ca, în momentul în care şoferul a manevrat autoturismul spre stânga, trecând pe banda a II-a de mers, să fi fost orbit de farurile autoturismului care circula din sens opus, după cum reiese din declaraţia inculpatului şi din imaginile surprinse de camerele de supraveghere. “Acest lucru nu influenţează, însă, decisiv desfăşurarea ulterioară a evenimentului şi nu are relevanţă în cauza de producere a accidentului rutier”, a mai precizat expertul.
Camerele de supraveghere ale Poliţiei Locale surprind momentul în care cei doi pietoni se asigură, apoi se angajează în traversare pe marcajul pietonal, precum şi momentul în care inculpatul pătrunde pe banda a II-a şi o loveşte pe brăileancă, “proiectând-o prin aer”. De asemenea, audiat ca martor, prietenul victimei le-a spus anchetatorilor că, în momentul impactului, se deplasa împreună cu prietena sa şi că a observat un autoturism care pătrunsese brusc pe banda a II-a. Tânărul s-a oprit brusc din deplasare, fără a avea timp să reacţioneze şi să o tragă înapoi şi pe prietena sa, care şi-a continuat deplasarea. “În urma impactului, precizează procurorul de caz, victima a fost proiectată la o distanţă considerabilă înspre staţia de autobuz Gospodina”.
Audiat pe parcursul urmăririi penale, autorul accidentului rutier a precizat că regretă ceea ce s-a întâmplat şi că le-a observat târziu pe cele două persoane angajate în traversare din cauza faptului că a fost orbit de farurile unui autovehicul care circula din sens opus.
Corina P., victima accidentului rutier de la “Gospodina”, solicită 15.000 euro daune materiale şi 50.000 euro daune morale.
Cazul se află acum în atenţia magistraţilor judecători.