După ce a băut bine, un tânăr din Cazasu a plecat cu autoturismul "Dacia 1310" la drum, în toiul nopţii, însă a fost oprit de poliţişti.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora 1.15, poliţiştii de la Biroul de Ordine Publică l-au depistat în trafic, pe Calea Galaţi, pe L.Florin (24 de ani), din comuna Cazasu. Acesta conducea maşina, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. "Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital unde i s-au recoltat două probe bioliogice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a gradului de alcoolemie", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. În cauză s-a întocmit dosar penal, conform prevederilor Art. 336, alin.1 din Codul penal.