Mergi la conţinutul principal

Tânăr de 34 ani lovit mortal de un autobuz, pe DE 584, între Albina și Valea Cânepii

* acesta se deplasa pe carosabil, noaptea, pe direcția de mers a autobuzului

 

Joi, în jurul orei 04:10, un bărbat, de 49 de ani, în timp ce conducea un un autobuz pe DE 584, dinspre localitatea Albina către Valea Cînepii, a surprins și accidentat mortal un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din comuna Unirea, ce se deplasa pe partea carosabilă, pe sensul de mers al vehiculului, informează Poliția Brăila. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Brăila în vederea efectuării necropsiei.Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauza a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro