Tânără urmărită, depistată de polițiști după ce a mers să își scoată pașaport | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tânără urmărită, depistată de polițiști după ce a mers să își scoată pașaport

• polițiștii au fost sesizați de către Serviciul de Pașapoarte Brăila cu privire la faptul că la sediul acestora s-a prezentat o persoană care figurează urmărită, iar la fața locului a fost identificată o tânără de 20 de ani, din județul Galați • pe numele acesteia Judecătoria Focșani a emis sentința penală prin care s-a dispus măsura educativă a internării într-un centru educativ • și un brăilean condamnat a ajuns la închisoare

 

O gălățeancă avea de efectuat o pedeapsă într-un centru educativ, dar vroia cel mai probabil să scape și să plece în alte țări. Ea a mers să îți scoată pașaport la sediul din Brăila, numai că aici s-a constatat că este urmărită și s-a anunțat poliția.
Astfel, la data de 7 august, polițiștii au fost sesizați de către Serviciul de Pașapoarte Brăila cu privire la faptul că la sediul acestora s-a prezentat o persoană care figurează urmărită. ”La fața locului s-au deplasat polițiștii, unde au identificat o tânără de 20 de ani, din județul Galați, pe numele căruia Judecătoria Focșani a emis sentința penală prin care s-a dispus măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 1 an pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Aceasta a fost predată Penitenciarului de Maximă Siguranță Galați”, au transmis polițiștii.

Tot miercuri, 7 august, un alt condamnat a ajuns în spatele gratiilor. Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Viziru au acționat, conform atribuțiilor specifice, și au depistat pe raza localității de domiciliu, un tânăr de 25 de ani, din sat Florica, comuna Roșiori, pe numele căruia Judecătoria Făurei a emis mandat de executare a pedepsei închisorii. Acesta are de executat o pedeapsă de 2 ani și 10 luni  de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. El a fost încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro