O tânără de 29 de ani, din oraşul Făurei, şi-a pus familia pe jar după ce a plecat de la locuinţa concubinului şi nu a mai dat niciun semn de viaţă. Poliţiştii au pornit pe urmele dispărutei şi au stabilit că aceasta a plecat în Franţa împreună cu un alt bărbat.
În ziua de 28 februarie, la sediul IPJ Brăila s-a prezentat o femeie de 52 de ani, din comuna Jirlău, care a sesizat dispariţia fără urmă a fiicei sale. Femeia le-a spus oamenilor legii că în luna iulie 2013, Bobi Mariana, în vârstă de 29 de ani, din Făurei, a plecat în mod voluntar de la locuinţa concubinului ei şi de atunci nu a mai luat legătura cu familia. "Din primele cercetări desfăşurate de poliţişti a rezultat că aceasta a părăsit teritorul ţării, deplasându-se în Franţa împreună cu alt concubin, din oraşul Făurei", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Cea în cauză nu suferă de boli psihice, are asupra sa cartea de identitate şi nu deţine telefon mobil. Brăileanca are înălţime 155-160 cm, păr negru, lung peste umeri, ochi căprui, fără semne particulare. În prezent, poliţiştii desfăşoară activităţi specifice pentru localizarea ei.
În dimineaţa zilei de 1 martie, un bărbat de 32 de ani, din satul Lanurile, a cerut ajutorul oamenilor legii pentru a-şi găsi soţia. Poliţiştii Secţiei 5 de Poliţie Rurală Viziru au fost sesizaţi, prin apelul de urgenţă 112, de Gheorghiţă B. cu privire la faptul că în ziua de 26 februarie, soţia lui, Buzea Dida, în vârstă de 24 de ani, a plecat în mod voluntar de acasă, fără să-şi anunţe familia. Din verificările efectuate de poliţişti a reieşit că tânăra a mai fost plecată de la domiciliu în luna ianuarie 2014.
Persoanele care pot da relaţii despre cele două dispărute sunt rugate să anunţe la numărul pentru urgenţe 112.