După ce i-a trântit pe paznici la pământ, pentru a putea ieşi din supermarket cu două role de caşcaval furate de pe raft, un tânăr brăilean, de 20 de ani, a fost trimis în faţa instanţei. El a comis fapta la sfârşitul lunii februarie şi, la scurt timp, a fost identificat de poliţişti şi trimis la arest.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Ionuţ Bran, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 233 Cod Penal. Potrivit comunicatului remis de Parchet, în rechizitoriul întocmit în cauză s-a reţinut faptul că la data de 27 februarie 2016, în jurul orei 10.15, Ionuţ Bran a sustras două role de caşcaval dintr-un magazin alimentar amplasat în Piaţa Microhală. Ulterior, pentru a-şi asigura scăparea din spaţiul comercial şi pentru a păstra bunurile sustrase, tânărul i-a agresionat pe cei doi agenţi de pază ai magazinului. Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare Judecătoriei Brăila.
Astfel, în ziua când s-a produs fapta, Ştefan C. efectua serviciul de pază la supermarket, în Piaţa Microhală, şi l-a surprins pe tânărul necunoscut care a sustras produse din societate şi evita casele de marcat. Paznicul a dat alarma la poliţie şi a precizat că, atunci când a încercat să îl oprească pe hoţ, acesta l-a îmbrâncit şi el a căzut, lovindu-se în zona genunchiului drept şi a antebraţului mâinii stângi. Bărbatul a fost transportat şi internat la spital, fiindu-i necesare pentru vindecare 30-40 de zile de îngrijiri medicale, după au stabilit anchetatorii. De asemenea, şi colega agentului de pază a fost îmbrâncită de tânăr şi a suferit leziuni care au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale.
În urma cercetărilor efectuate de poliţişti, în ziua de 2 martie, a fost identificat tâlharul, domiciliat în comuna Gropeni, el fiind reţinut pe ordonanţă şi încarcerat în Arestul IPJ Brăila. În ziua de 3 martie, acesta a fost prezentat instanţei de judecată, care a emis mandat de arestare preventivă, pe o perioadă de 30 de zile.