Tâlharii octogenarilor din Filipeşti mai stau o lună în spatele gratiilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tâlharii octogenarilor din Filipeşti mai stau o lună în spatele gratiilor

Cei trei tineri din satul Filipeşti, care acum două luni au năvălit în casa unei familii de octogenari, i-au legat pe oameni cu lenjeria şi s-au apucat să fure, nu prea au şanse să fie lăsaţi în libertate. Judecătoria Făurei a prelungit măsura arestului preventiv pentru Eugen Avram, Nicuşor Mocanu şi Tudorel Isac. Primii doi inculpaţi au contestat măsura arestării, însă nu au avut câştig de cauză la Tribunalul Brăila. "Respinge ca nefondate contestaţiile formulate de inculpaţii Avram Eugen şi Mocanu Nicuşor împotriva încheierii din şedinţa de cameră de consiliu din data de 09.10.2015, pronunţată de Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Făurei. Menţine încheierea pronunţată. Definitivă", este soluţia pronunţată acum două zile de instanţa superioară. 

La începutul lunii august, cei trei au băgat groaza într-o familie de octogenari din comuna Surdila Găiseanca, sat Filipeşti. Iniţial, fapta a fost înregistrată cu autori necunoscuţi, dar în scurt timp poliţiştii i-au săltat pe suspecţi. Astfel, în ziua de 19 august, inculpaţii Eugen Avram (23 de ani), Nicuşor Mocanu (23 de ani) şi Tudorel Isac (27 de ani), au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, măsura fiind apoi prelungită. Tinerii au comis infracţiunea în noaptea de 3 spre 4 august, în jurul orei 01.00, când au pătruns, fără drept, în curtea şi imobilul a doi localnici, soţ şi soţie, de 82 şi 81 de ani. Potrivit anchetatorilor, prin imobilizarea acestora cu propria lenjerie de pat şi întrebuinţarea de violenţe asupra lor, vizitatorii nepoftiţi le-ar fi solicitat bani, iar după ce au răvăşit încăperea şi nu ar fi găsit bani sau bunuri de valoare, au părăsit locuinţa. Chiar dacă s-au gândit iniţial că scapă, după două săptămâni au avut parte de "vizita" neaşteptată a poliţiştilor. Ei sunt cercetaţi pentru tentativă la tâlhărie calificată.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro