* aseară, un individ care avea faţa acoperită cu un fes şi un fular a intrat în chioşcul cu profil alimentar şi a lovit-o pe vânzătoarea care era singură * tâlharul a furat 50 de lei şi a fugit, iar acum este căutat de poliţişti
Aseară, o femeie de 58 de ani, care lucra la vânzătoare într-un magazin alimentar de pe strada Griviţa s-a trezit atacată de un tâlhar care a luat-o la bătaie şi i-a furat banii. Individul avea faţa acoperită, pentru a nu fi recunoscut.
Alarma s-a dat la ora 20.30, când un bărbat a sesizat prin apel 112 faptul că un bărbat îmbrăcat în negru, cu fes pe cap şi un fular pus pe faţă, a intrat în incinta unui magazin de pe Griviţa, între Str. Gral. Eremia Grigorescu şi Str. 1 Decembrie 1918. Acesta a gresat-o pe vânzătoare, lovind-o cu un baston telescopic, şi a sustras suma de 50 de lei, apoi a părăsit locul faptei. Poliţiştii au mers imediat la faţa locului şi au dat startul anchetei. S-a întocmit în cauză dosar penal pentru tâlhărie calificată şi se continuă cercetările pentru identificarea autorului.
Joi seară, la scurt timp după atacul tâlharului, poliţiştii au venit la faţa locului cu un câine de urmă care i-a condus spre un imobil din zona străzii Gral. Eremia Grigorescu. Este vorba despre Rex, acelaşi câine care a ajutat la prinderea ucigaşilor de la Gradiştea, în februarie 2015.
Victima agresiunii a fost diagnosticată cu plagă frontală dreapta şi plagă occipitală, ambele survenite în urma loviturilor primite de la tâlhar. Din fericire, nu a fost nevoie de internare, femeia putând pleca acasă.